Viitorul Bosniei e tot mai incert. Un veto etnic a făcut de mult ca guvernul central să fie inefectiv. De curând, Milorad Dodik, liderul entităţii sârbe din Bosnia, Republica Srpska, a reacţionat la iniţiativele de reformă prin ameninţarea cu un referendum privind independenţa.
Mulţi consideră secesiunea improbabilă, dar ameninţarea lui Dodik alimentează îngrijorarea că actualul statu quo fragil s-ar putea nărui. Chiar dacă nimeni nu se aşteaptă la o repetare a violenţelor din anii '90, nu există nici o justificare pentru indiferenţă şi inacţiune diplomatică.
Acordurile de la Dayton din 1995 au pus capăt epurărilor etnice instigate de sârbi şi au adus pacea în Bosnia. Dar acordul nu a creat în Bosnia şi un guvern central funcţional, care să aibă capacitatea să impună reformele necesare pentru a respecta termenii de aderare la Uniunea Europeană.
Pentru a-i calma pe sârbii bosniaci conduşi de Slobodan Miloşevici (decedat în timp ce era judecat pentru crime de război), Radovan Karadzici (judecat acum pentru crime de război) şi Ratko Mladici (acuzat de crime de război, acesta se ascunde în continuare în Serbia), Occidentul a acceptat divizarea teritorială a Bosniei la finalul conflictului. Acceptarea s-a manifestat printr-o structură constituţională care a acordat regiunii bosniace sârbe o cvasiindependenţă şi puterea de a obstrucţiona instalarea unui guvern central funcţional la Sarajevo.
După ce a ajutat la salvarea Bosniei de trecutul său ipotecându-i viitorul, UE nu pare a se grăbi să schimbe statutul ţării, asemănător unui purgatoriu. Liderii europeni au permis ca cel mai util instrument al lor în menţinerea păcii şi inducerea schimbării - odinioară respectata funcţie a Înaltului Reprezentant - să fie redus până la punctul în care mulţi oficiali bosniaci tratează persoana aflată în funcţie cu dispreţ. Dar ar trebui să recunoaştem că în Europa
