Cu câteva săptămâni în urmă, la Institutul Harriman de la Universitatea Columbia din New York, a fost organizată o conferinţă internaţională cu titlul După comunism: împliniri şi dezamăgiri după 1989. Tematica a fost prezentată de organizatori după cum urmează: „Obiectivul conferinţei este să dezbată natura comunismului ca ideologie, sistem politic, economic şi social şi să analizeze teme precum colapsul comunismului, natura postcomunismului, moştenirea disidenţei sau viitorul democraţiei şi capitalismului în regiune“. În spatele tuturor acestor teme, o întrebare: care sunt implicaţiile şi miza pentru viitor ale studierii comunismului şi postcomunismului?

Între participanţii care au încercat să răspundă provocării: Adam Michnik; Alfred Gusenbauer, fost cancelar al Austriei şi fost lider al Partidului Social-Democrat din Austria; Timothy Frye, director al Institutului Harriman; Archie Brown, profesor la Oxford; Mircea Mihăieş, vicepreşedintele Institutului Cultural Român; Katherine Verdery, profesor la New York; Erhard Busek, fost vicecancelar al Austriei; Ira Katznelson, profesor la Universitatea Columbia; Corina Şuteu, director al Institutului Cultural Român; Benjamin Barber, Senior Fellow la Institutul DEMOS; Stephen Kotkin, profesor la Princenton şi Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea Maryland.

Evenimentul, desfăşurat cu o sală arhiplină, a fost impecabil organizat printr-un parteneriat între Institutul Cultural Polonez, Forumul Cultural Austriac şi excelenta echipă a Institutului Cultural Român din New York. Deşi tema şi contextul invită la comentarii în mai multe registre, mă voi limita la câteva observaţii inspirate de ceea ce s-a putut vedea şi auzi în sală, în cursul celor două zile de prelegeri şi dezbateri.

Când este vorba despre astfel de conferinţe este tentant să aplici clişeul care funcţionează de obicei aproape automat în