Cele două femei, care sunt surori ale mamei premierului, se deplasau pe jos spre satul Scrind, pe partea stângă a drumului, când au fost lovite de o maşină al cărei şofer a fugit de la locul accidentului.
Conform surselor citate, Floare Abrudan, în vârstă de 74 de ani, a fost acroşată de autoturism şi dusă pe capota acestuia pe o distanţă de câţiva metri. Ea a murit în drum spre spital.
Sora acesteia a fost rănită uşor, iar după ce a fost supusă unor investigaţii la Spitalul Municipal din Huedin a fost externată.
Poliţiştii susţin că şoferul a fost găsit ulterior, stabilindu-se că avea alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul are 39 de ani, este consătean cu premierul Emil Boc, locuind în Răchiţele, de unde a şi fost ridicat de politişti.
Bărbatul va fi dus, marţi, la Judecătoria Huedin, cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat pentru ucidere din culpă.