Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimă colaterală a drogurilor legale

Publicat in Adevarul, miercuri 24 martie 2010 ·

Elena Enciu, asistentă medicală la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia“ din Bucureşti, a fost desfigurată de un pacient, Bogdan Alexandru Deheleanu (22 de ani).

Tânărul a devenit foarte violent după ce a consumat o substanţă numită „Generation 2012" cumpărată de la un „magazin de vise". Tânărul a fost dus duminică noapte la spital chiar de tatăl său. „În timp ce medicul îl consulta, pacientul a devenit din ce în ce mai violent. Deodată m-a lovit cu pumnul în faţă de mi-a dislocat dantura şi mi-a rupt buza", a povestit Elena Enciu.

„Numai traficanţii ştiu toate substanţele"

Incidentul vine pe fondul redeschiderii „magazinelor de vise", după ce au fost închise mai bine de o lună, perioadă în care patronii au avut timp să elibereze rafturile de substanţele declarate ilegale de Guvern.

Săptămâna trecută, comercianţii au scos pe piaţă o serie nouă de produse, legale. Conţinutul şi efectele acestora asupra organismului nu au fost însă testate. Medicii spun că laboratoarele nu au reactivi care să analizeze şi să determine substanţele conţinute de aceste droguri.

„Un lucru e cert. Aceste substanţe au efecte mai puternice decât cele interzise de Guvern şi consider că, oricât de multe analize se vor face, tot nu vom reuşi să le depistăm pe toate. Numai traficanţii le ştiu pentru că este interesul lor. Noi nu suntem protejaţi nici de lege, care ar trebui să interzică cu totul aceste substanţe. Pe deasupra, nu avem nici destule cadre ca să-i ţinem sub control pe pacienţii violenţi", a spus dr. Rodica Năstase, medic primar psihiatru, şefa Secţiei XV, acolo unde a fost internat tânărul.

Lege dată degeaba

Peste 1.000 de tineri care au făcut abuz de substanţe de la magazinele etnobotanice au ajuns în stare gravă la secţiile de toxicologie din ţară, pe parcursul anului trecut.

Anul 2010 a de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 12 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 6 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°