* în jur de 30 de sportivi şi-au acontat biletele pentru finalele naţionalelor rezervate copiilor 1 şi 2 * la Bucureşti, Elena Griţcă şi Cristian Nedelcu au fost cei mai buni la sprint şi garduri
Atletismul brăilean are viitor, iar acest lucru este demonstrat de numărul mare de sportivi calificaţi în finala Campionatului Naţional rezervat copiilor 1 şi 2.
În week-end-ul trecut, la Bucureşti, cu prilejul fazei de zonă, la care au participat 281 de sportivi de la 58 de cluburi din ţară, brăilenii s-au numărat printre protagoniştii probelor la care au concurat.
La copii 1, sportiva pregătită de profesorul Nicu Roată, Elena Griţcă, de la LPS, a câştigat două probe, 60 m plat şi 60 m garduri. Tot la garduri fete, în finală, colegele ei de club, Andra Coman - s-a clasat pe locul al treilea, Elena Hapa pe al cincilea, iar Anca Tolea de la CSM şi Alexandra Condruţ de la LPS au ocupat poziţiile a şaptea şi a opta.
Cursa de 60 m garduri băieţi a fost adjudecată de reprezentantul LPS-ului, Cristian Nedelcu, atlet de la grupa profesoarei Sica Lazăr.
Tot la garduri băieţi, în finală, Mihai Dobrică a ocupat locul al cincilea, iar Cristian Straton pe al şaselea.
Tot în competiţia copiilor 1, Iulia Matei, de la grupa profesorului Fănel Ionescu s-a clasat pe locul al treilea la săritura în lungime, în timp ce în proba similară a băieţilor Cristian Nedelcu a ocupat poziţia a cincea, iar Mihai Dobrică pe a şaptea.
Şi la copii 2 brăilenii au avut evoluţii la fel de bune.
Andrei Tronciu, sportivul pregătit de profesoara Anilena Anton, a încheiat cursa de 60 m garduri pe locul al doilea, iar proba de săritură în lungime, pe poziţia a cincea. Pe doi a încheiat proba de garduri Georgia Crăciun, de la grupa profesorului Mihail Dumitru, iar Andreea Caracudă şi Mihaela Bratu au obţinut locul al treilea la g