S-a născut în Iaşi, a studiat în Bucureşti, iar de anul trecut colaborează cu Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani, la care a avut deja două premiere. Când întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare?“ era agasant de la modă, el se gândea să se facă actor.
Suna „altfel“ decât doctor sau avocat. În clasa a VIII-a, însă, şi-a dat seama că are abilităţi de regizor. „Atunci am jucat în piesa ˛«Doamna ministru» a lui Branislav Nuşici. Era regizată de Horea Popescu, iar el se convertise în asistentul său, aşa că nu i-a fost greu să se remarce. Aşa că s-a lămurit: avea să se facă regizor.
Întoarcerea acasă
După anii de liceu, în care a stat aproape de scena festivalurilor de teatru pentru licee şi de cea a Teatrului Naţional din Iaşi, a devenit student al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“.
„În Bucureşti am regizat «Dactilograful» de Murray Schisgal, piesă care a fost nominalizată la Gala Tânărului Actor HOP în 2008. Ioanei Barbu, care a jucat în piesă, i-a adus premiul „Sică Alexandrescu“ pentru interpretare“, spune Vlad. După un an şi mai bine de lupte crâncene cu „capitalismul“, a hotărât să se retragă în provincie.
„Fluturii“, piesa care se vede cu aripile
Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani avea loc pentru un regizor „proaspăt“. A hotărât să dea Bucureştiul pe Botoşani. S-a apucat de treabă. Piesa de debut pe scena bătrânului teatru avea să fie „Fluturii sunt liberi“ a lui Leonard Gershe.
Cu „Fluturii“, Vlad a făcut ca Sala Studio a Teatrului „M. Eminescu“ să pară neîncăpătoare. La fiecare spectacol a fost nevoie de scaune suplimentare. Cele 70 de locuri s-au transformat în 100 şi chiar mai bine. Spectatorii au privit, au ascultat muzica şi au lăsat ca piesa să schimbe ceva în ei. După succesul cu „Fluturii“ din Botoşani şi din celelalte ora