“De ce iti dai cu glosul ala peste conturul buzelor tale, sunt frumoase, nu te mai picta asa”.
Am auzit aceasta spunere din gura unui barbat dupa care, cu multaaa vreme in urma, eram in cap. Chiar eram in cap, nici nu stiam cum ma cheama langa el (hi, hi, dar mascam asta, fireste). Am schitat un gest de intelegere, insa in gand am spus asa: “cine se mai crede si asta de arunca cu bilutele in fasole, ce eu ma apuc sa-i spun lui sa mai treaca pe la un salon de manichiura? Ia te uita ce de mai tupeu”.
Unii oameni, barbati si femei, altfel de treaba, inteligenti si cu grija educati, au probleme cu diplomatia, cu tactul. Nici eu nu sunt mai breaza (insa incerc sa ma corectez) si incerc cand iubesc pe cineva sa iau atitudine. Ma mai arunc la salvatul balenelor, desi nu sunt vreo “miss”.
Cum spui (la modul cel mai simpatic, mai dragalas si mai diplomatic) cuiva ca e usor “cam praf” in relatia cu cei din jur si ca ar trebui sa inceteze sa-i considere pe toti nerozi, inferiori, saraci cu duhul sau cu spiritul? Cum faci in asa fel incat persoana careia i te adresezi sa nu se simta ofensata, jignita, atacata? Sa nu considere atitudinea ta drept provocare ?
Folosind la randul tau tactul si apeland la o pereche de manusi fine. La mintea unui om care are impresia ca le stie pe toate nu se poate ajunge nici tipand, nici urland, nici gesticuland. La creierul unui asemenea specimen se ajunge tiptil, cu pasi moi, pe carari ocolitoare. Asta pentru ca, cei care se cred superiori de luni pana duminica ar putea avea impresia ca sunt pusi la punct, iar reactia nu va fi cea asteptata, dorita. Ba chiar as plusa si as spune ca multi s-ar grabi sa se dea raniti, daca nu in amorul propriu, atunci in orgoliul propriu.
Sa atragi atentia unui om vanitos care face multe greseli fata de cei din jur e un drum cu dus si intors pentru ca, la sfarsitul unei asemenea calator
