Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET / Oradeanul Horia Hora este baschetbalistul de la școala de Arhitectură

Publicat in Adevarul, miercuri 24 martie 2010 ·

Face baschet de mic, dar nu a vrut să meargă la Facultatea de educaţie fizică. Acum student la arhitectură. Horia a ajuns la baschet în clasa a V-a. Când unul dintre antrenorii de baschet din Oradea a mers la şcoală să-i selecteze pentru echipa de baschet, doar doi din clasă au vrut să meargă, Horia şi un alt coleg de-al lui

PROFIL

Născut. La 11 noiembrie 1988, Oradea

Familie. O soră de 7 ani

Studii. Este student la Facultatea de arhitectură şi construcţii din Oradea, în anul III

„Mi-a plăcut baschetul întotdeauna. Mă uitam la televizor şi îi admiram pe baschetbalişti. Aşadar, când am avut ocazia să încep să practic acest sport nu am ratat-o”, spune sportivul.

Horia spune că odată ce a intrat în sala de antrenament nu şi-a mai văzut viaţa fără baschet. Pentru el, este sportul care i s-a potrivit ca o mănuşă. „Înainte şi chiar şi în timp ce făceam deja baschet, în primii ani, am încercat să practic şi alte sporturi. Mergeam şi la fotbal, şi la tenis de câmp, dar plăcerea pe care o aveam când mergeam la antrenamentele de baschet nu s-a comparat cu nimic. Aşadar am renunţat la alte sporturi şi m-am dedicat baschetului în totalitate”, povesteşte sportivul.

Convocat la naţionala mică

Când încă nu avea 18 ani, Horia a fost selectat în lotul naţional de juniori şi a fost unul dintre cei 12 baschetbalişti care au reprezentat România la competiţiile internaţionale. „Cât am fost junior, am jucat la echipa liceului cu program sportiv din Oradea, apoi la 19 ani jucam deja şi la liceu, şi la echipa mare din Oradea CSM, unde sunt şi acum. Când am fost junior, am fost selectat de două ori la lotul naţional”, spune baschetbalistul.

Pe lângă selecţiile de la lot, Horia se mândreşte cu faptul că a fost campion naţional de două ori, împreună cu echipa de juniori şi o dată vicecampion naţionali.

Chiar dacă toată lumea se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°