Mămicile din România îşi vor aduce aminte, poate, cum îşi întîmpinau puişorii în zori de zi – sau o mai fac şi acum – cu o mică rimă infantilă: Bună dimineaţa, s-a sculat şi raţa (mai departe nu mai ştiu…). Ei bine, zilele trecute eu m-am trezit, lac de sudori, cu următoarea rimă adusă la zi:

– Bună dimineaţa...

– Vrei să-mi furi raţa!!!

Şi jumătate din populaţia ţării alerga după mine strigînd „hoţul!“. De atunci, prudent, nu mai îndrăznesc să spun bună dimineaţa, că cine ştie cum se interpretează...

După ce mi-a mai trecut sperietura, am început să-mi dau seama că în coşmarul meu matinal mi s-a înfăţişat cel mai scurt şi pertinent raport despre starea naţiunii: Bună dimineaţă, ergo vrei să-mi furi raţa! Simplu, clar şi precis: oricine deschide gura înseamnă că vrea să-ţi facă un rău; iar cine nu o deschide înseamnă că deja ţi l-a făcut şi acum încearcă să ascundă acest lucru. Aşa că toată lumea ştie la ce să se aştepte şi procedează în consecinţă:

– Bună dimineaţa, vecine!

– Ce ai, porcule, cu mine?

Cu varianta:

– Ce faci, e bine?

– Mă aia pe tine!

Sau o variantă pentru cei timizi:

– Bună dimineaţa!

– Nu sînt eu, e raţa...

Sau mai prozaic, dar mai elaborat, pe măsura societăţii cunoaşterii în care trăim:

– Pămîntul e rotund!

– Adică vrei să stau eu cu capu’n jos, să cad şi să scapi de mine!? – şi dă-i, şi trage-i...

Fiind deci în cunoştinţă de cauză despre ce îi aşteaptă, românii sînt astfel pregătiţi şi anticipează: cum te văd, cum îţi spun verde’n faţă că vrei să le furi raţa. La care, interlocutorul, român şi el, răspunde, politicos, bună dimineaţa! Unii ajung pe această cale, invers şi neaşteptat, la concluzii profunde:

– O să te zbor de pe faţa pămîntului! – le spune preopinentul.

– Aha, acum înţeleg, deci pămîntul e rotund!... – realizează eroul nostru într-u