– interviu cu Nelu PLOIEŞTEANU –
Era o vreme, vremea Şarpelui Roşu, celebra cîrciumă a boemiei bucureştene, căreia Nelu Ploieşteanu i s-a predat cu totul, timp de nouă ani. Şi a trăit doar pentru asta, pentru muzica lăutărească, pentru vin, femei frumoase, actori şi scriitori boemi, pentru a fi în centrul atenţiei şi pentru a le aduce oamenilor, fără baghetă magică, fericire. Doar cu vocea lui şi un acordeon.
Unde mai cîntaţi acum?
Pînă de curînd am cîntat la Perla, acum sînt la un restaurant, pe lîngă PRO TV, pe acolo. La o cîrciumă. Asta e meseria oricărui lăutar.
De cînd vă ţine meseria asta?
De 30 de ani. Să fii lăutar e un lucru mai greu decît să fii artist de scenă. Pentru că într-o cîrciumă se cîntă mai multe genuri, trebuie să ai idee şi de populară, şi de lăutărească, şi de romanţă, şi de muzică uşoară. Pentru că omul, cînd e la masă şi bea ceva, vrea un anumit cîntec. Şi lăutarul trebuie să fie documentat cu melodii. Bine, nu ştii una, nu ştii două, deja la a treia, pe care n-o ştii, se întreabă omul ce cauţi acolo.
Cum a fost la Perla în ultimul timp?
Pentru mine au fost nouă ani foarte frumoşi. De la Şarpele Roşu am venit direct aici. Dar acum, ce să zic, omul se duce după mai bine, mai ales în vremurile astea. Nu fug cînd îi e rău omului, că am stat... Dar cam de un an-doi, nu prea mai merge. Nici o cîrciumă nu prea mai merge.
Ce credeţi că se întîmplă?
Nu ştiu, criza asta şi-a pus amprenta, şi acum se cunoaşte ceva.
Nu mai vine lumea la cîrciumă? Nu mai are bani?
Da. Eu la Frankfurt, în Republica Federală Germană, am cîntat zece ani, dar berea nu depăşea trei mărci. Te duceai la mall, trei mărci, te duceai la un subsol, tot atît. O diferenţă de lux ca la noi n-am văzut în viaţa mea şi am colindat toat
