Pentru Horea Paştina, unul dintre cei mai preţuiţi pictori contemporani, grădina este raiul primordial. Sau nemărginirea culorilor care îşi tăinuiesc vitalitatea. Este visul întâlnirii cu Dumnezeu. Este ascultare şi privire. Cel puţin aşa simţi când intri în lumea artei lui Horea Paştina - un vas cu busuioc, un vas cu flori în culori şoptite, o privire pe fereastră, şi aceasta, la rându-i, o promisiune spre altă lume, discret întruchipată de pictorul care priveşte mai întâi în sine şi mai apoi spre lumea dinafară; grădina din strada Rozmarin; gădina Emiliei; grădina lui Forin Niculiu... şi iarăşi un vas cu busuioc şi mere la fereastră. În pictura lui Horea Paştina lumea este topită în lumină; iar grădinile sale, aşa cum sunt privite, trăite şi "aduse" pe pânza tabloului, sunt fără egal. "Lumea văzută de Horea Paştina este o lume care s-a oprit din mişcare după o zi de oboseală, Este o lume care a adunat înăuntru toate posibilităţile, recăpătându-şi bogăţia totalităţii ei indefinite. Este o lume statornicită de nu se ştie când şi până nu se ştie când dar nu o lume încremenită. Este o lume ascunzând multiple înţelesuri. În pomii înfloriţi, în florile de măr, Horia Paştina vede făgăduinţa rodului viitor al naturii, adică începutul bucuriei născute în noi de natură", scria părintele Dumitru Stăniloae.

Măreţia negrăită, între ramele tabloului

Grădinile lui Horia Paştina sunt "trasee" miraculoase născute din cuvintele negrăite ale pictorului; sunt imaginea Edenului fragmentat în mii şi zeci de mii de grădini, care sălăşluiesc în lumea noastră.

Sunt însăşi liniştea pe care pictorul o îmbracă în lumină, iar şi iar... Şi totuşi, "sub boarea lăptoasă care învăluie la răstimpuri imagistica sa (o secretă tendinţă de topire în lumină), stă osatura unei naturi vitale, de lucrător harnic şi de luptător necomplezent", comenta Andrei Pleşu. "Se simte în pictura