Omar Ali Mustafa are una dintre cele mai teribile boli pe care le poate avea cineva: osteogeneză imperfectă. Oasele lui se rup ca beţele de chibrit.
Acum nouă ani, Omar a venit pe lume ca un copil obişnuit. Abia ieşise însă din burta mamei că primul os i s-a şi fracturat. Medicii i-au pus un diagnostic înspăimântător: osteogeneză imperfectă. O boală rară, foarte rară, cunoscută şi drept „boala oaselor de sticlă". Oasele i se rup ca beţele de chibrit. Medicii constănţeni se confruntă cu un astfel de caz numai o dată la câţiva ani. Încă din primele zile de viaţă, când avea nevoie de mama sa mai mult decât de orice pe lume, aceasta l-a abandonat. Era prea speriată de boala copilului său. Vine uneori să-l vadă, dar stă la uşă, nu intră niciodată în cameră. De atunci, Omar se luptă să supravieţuiască, ajutat de bunica sa, care îl îngrijeşte permanent, şi de tatăl său, şofer de meserie, mai mult plecat de acasă, dar care se străduieşte să-l crească şi să-l educe cât de bine poate. Nu are nici fraţi, nici surori.
Spitalul, a doua casă
A avut o copilărie grea, marcată de boală. Practic, spitalul i-a fost a doua casă. Nu a împlinit încă 14 ani, dar a suferit deja 54 de operaţii. Riscul de a-şi rupe un os este omniprezent. Din anul 2009 nu mai poate merge deloc. De atunci, stă tot timpul în casă, într-un pat moale, înconjurat de perne. Nu se poate juca afară, oricât de mult ar vrea. Îi place fotbalul, dar nu are parte de el decât la televizor. Singurul lucru care îi mai alină singurătatea este un hamster, cu care se joacă atunci când nu face teme. Şi Omar nu numai că îşi face temele, dar le face bine, iar acest lucru se vede în rezultatele sale foarte bune la învăţătură, mai ales la matematică. Pentru că nu poate ajunge la şcoală, învăţătoarea vine de câteva ori pe săptămână acasă la el şi îi predă lecţiile cele mai importante. În ciuda bolii, copilul nu
