La împlinirea a 150 de ani de la publicarea Manifestului Partidului Comunist, am editat la Nemira un volum care conţinea, în afara celebrului text scris de Marx şi Engels, mai multe comentarii semnate de autori cu sensibilităţi foarte diferite şi făcînd parte din mai multe generaţii: Dan Perjovschi şi Radu Cosaşu, Cătălin Avramescu, Iulia Motoc şi Mihai Zamfir, Ion Ianoşi şi Dan Petrescu, disidentul ieşean fiind şi cel care a prezentat volumul la lansare. Aceasta a avut loc la Tîrgul de carte, care se ţinea atunci la Teatrul Naţional. Standul Nemira se afla chiar lîngă cel de la Humanitas. Notez acest amănunt deoarece, simultan cu lansarea Manifestului Partidului Comunist, hazardul a făcut să fie prezentată publicului, între alţii de către Ana Blandiana, şi versiunea românească a Cărţii negre a comunismului. Era o noutate pentru România: Marx şi critica occidentală a crimelor făcute în numele său ocupau, în fine, acelaşi spaţiu, iar doi opozanţi ai regimului comunist din România vorbeau liber despre marxism. Deşi nu sînt marxist, cred că ambele lecturi – şi critica occidentală a totalitarismului, dar şi opera lui Marx – sînt necesare pentru o bună educaţie. În plus, Marx este nu doar un autor care a marcat istoria, ci şi unul plin de talent şi foarte speculativ. Proza sa politică este, de altminteri, parte a celui mai interesant secol politic, secolul care a fabricat mecanismele votului universal, dar şi naţiunea ca „trup al democraţiei“ – cum spunea Pierre Manent.
Manifestul Partidului Comunist nu a fost singurul text marxist de care m-am ocupat în perioada de după 1989. Mi-am îndreptat atenţia şi spre marxismul românesc. L-am citit, de aceea, cu mare atenţie pe Dobrogeanu-Gherea şi am scris despre el, făcînd astfel ceea ce probabil ar fi fost normal să facă mai degrabă intelectualii şi politicienii de stînga. Gherea e unul dintre primii ideologi de
