● Un profet / Un prophète (Franţa, 2009), de Jacques Audiard.

Un profet, filmul care a cîştigat anul trecut Marele Premiu la Cannes, e povestea ascensiunii unui Don Corleone arabo-francez. Regizat de Jacques Audiard, filmul are densitatea informaţională a unui bun reportaj. Cu o durată de 155 de minute şi o distribuţie de zeci şi zeci de personaje, pune detaliu peste detaliu, livrîndu-ne o schemă aparent completă a funcţionării mafiilor arăbeşti şi corsicane. Pe lîngă componenta asta de inedit jurnalistic, mai vine şi cu o variaţiune interesantă la povestea standard a formării unui „naş“: în Franţa pe care ne-o prezintă, un aspirant isteţ la titlul de „naş“ poate prelua frîiele crimei organizate din toată regiunea Marsiliei, în tot acest timp stînd la închisoare. Iniţial, frîiele respective sînt în mîinile unui deţinut corsican (Niels Arestrup). Cărunt, omniscient şi rău, acesta conduce cazinouri, reaminteşte bandelor mai mici care e locul lor, ba chiar îşi lichidează propriii asociaţi – totul din celula lui. Faptul că nu poate ieşi nu-l deranjează – poate aranja ca alţii să iasă (cîte 12 ore) pentru el. După ce omoară pentru el pe cineva din închisoare şi după o lungă perioadă de făcut cafele şi de înghiţit insulte rasiste de la el şi de la ceilalţi corsicani, tînărul El Djebena (Tahar Rahim) devine mesagerul lui în lumea exterioară. În cursul misiunilor sale, acest băiat de 20 de ani, care n-a trăit decît în centre de detenţie, se îmbracă pentru prima dată în costum şi ia avionul. Atunci cînd un ofiţer de pază de pe aeroport îl pune să întindă mîinile în lateral, ca să-l percheziţioneze, el nu se poate abţine să-i arate şi limba – poate doar un reflex din închisoare (unde controalele presupun şi asta), dar poate şi o sfidare.

Filmul se cere luat ca o alegorie a ridicării arabului în Franţa – o ambiţie care-l expune pe Audiard la multe