Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apărarea lui Voicu: "Am părinţi bătrâni şi bolnavi"

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 martie 2010 ·

Senatorul Cătălin Voicu, acuzat de corupţie, nu consideră justificată solicitarea procurorilor ca el să fie arestat preventiv, astfel că a susţinut în faţa Comisiei juridice din Senat că ar trebui să fie judecat în libertate. Oarecum resemnat, Voicu a ţinut să-i avertizeze că după el va urma o avalanşă de dosare ale unora care „au impresia că sunt de neatins". „Mă supun deciziei, cu certitudinea şi convingerea în suflet că, odată deschisă Cutia Pandorei, vor urma şi mulţi, mulţi, mulţi alţii după mine. (...) Un precedent odată creat înseamnă un precedent dat", a spus Voicu, precizând că este doar un sentiment şi nu are alte nume în vedere. „Simt că ăsta este debutul, că se deschide ţeava", a întărit acesta. Pe parcusul audierii, Voicu s-a folosit de argumente de natură umană, multe dintre ele patetice: „Nu mi se dă posibilitatea să mă judec ca orice cetăţean în libertate, să-mi pot construi apărările acolo. De ce se vrea neapărat cu orice chip să fiu introdus (în arest - n.r.)? Aşa cum dvs. ştiţi, sistemul penitenciar şi condiţiile de acolo practic îţi decimează fiinţa umană. Sistemul penitenciar bănuiesc că îl cunoaşteţi cu toţii, aţi fost în el, sunt condiţii demne de Evul Mediu, nu mai ai identitate, nici măcar nu mai porţi un nume, doar un număr". Mai mult, Voicu a spus audienţei că ar fi primit ameninţări.

Transcrierile, puse sub semnul întrebării

Întrebat de senatorul PDL Mircea Andrei în ce proporţie crede că transcrierile interceptărilor transmise de DNA comisiei sunt ireale, Voicu a răspus că „în majoritate". „Eu am confirmarea că anumite expresii nu-mi aparţin, cel puţin alea în engleză. Eu nu am făcut engleză niciodată. Când vorbeam cu voce tare sunt trecute cuvinte cu puncte-puncte. Eu ştiu sigur că piesa face parte dintr-o regie", a mai comentat Voicu. Totodată, el le-a cerut senatorilor să verifice legalitatea probelor din dosarul său,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum o ora
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Patronul unui club celebru din București, reținut pentru trafic de droguri. Ce au găsit anchetatorii la locuința sa

HotNews acum 9 ore
Andrei Şoşa, patronul clubului „Expirat” din Bucureşti, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut marţi de procurorii DIICOT pentru trafic intern şi internaţional de droguri, au declarat surse judiciare pentru Agerpres. Bărbatul este acuzat că, în luna

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 7 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Netanyahu este „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, susține Erdogan

HotNews acum 2 ore
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu reprezintă „cea mai mare amenințare” la adresa securității din Orientul Mijlociu, a afirmat marți liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, într-o postare pe pagina de socializare a președinției turce, i

Știri Constanța azi A fost emisă autorizația de construire pentru Stadionul „Gheorghe Hagi”

Ziua Constanta acum 6 ore
Vești bune pentru locuitorii din Constanța! Astăzi, 17 iunie 2025, a fost emisă autorizația de construire pentru lucrările la Stadionul „Gheorghe Hagi”. Reamintim că, cu o capacitate de 18.000 de locuri, noua arenă va beneficia de funcțiunile și sup

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 7 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Manole: PSD îşi doreşte să păstreze acele ministere care să îi aducă şansa de a respecta promisiunile pe care le-a făcut până acum / Vom merge cu această variantă a rotativei în care începe PNL şi continuă PSD

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole, a afirmat că social-democraţii doresc să păstreze acele ministere care să le aducă şansa de a respecta promisiunile făcute, adăugând că îi este greu să ant

Vremea

București
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

21°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

18°
mie.

13°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

14°/20°
Constanta
acum

22°
mie.

18°/26°
joi

20°/26°
vin.

19°/24°
sâm.

17°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/28°
joi

16°/27°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

17°/31°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°