„Îngeraşii“ de la Grădiniţa din Cârcea, împreună cu educatoarea lor, au trecut printr-o spaimă de nedescris, după ce din tavan a căzut o bucată de tencuială de peste trei metri. Grădiniţa a fost reabilitată acum trei ani de firma Challange. Însă, managerul unităţii de învăţământ vede doar partea plină a paharului: firma care a realizat lucrările a fost „serioasă“, iar în cel mai rău caz doar educatoarea putea fi strivită de tencuială...
Cei 20 de preşcolari de la grupa mijlocie „Îngeraşii“ a Grădiniţei din Cârcea au trecut ieri-dimineaţă prin clipe de coşmar. O bucată de aproximativ trei metri de tencuială din tavanul clasei s-a prăbuşit. Din cele povestite de angajaţii grădiniţei, copiii au fost scoşi din încăpere de către educatoare, după care, din cauza emoţiilor, aceasta a leşinat. Clădirea în care micuţii îşi desfăşoară activitatea a fost reabilitată în urmă cu trei ani. Peste 400.000 de lei au fost investiţi pentru reabilitarea acestui imobil, fost cămin de elevi, lăsat în paragină din 1994. „Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat. Clădirea a fost reabilitată cu bani grei, de la Ministerul Educaţiei, în 2007. Alţi bani i-am investit noi, Primăria Cârcea, pentru canalizare, apă şi încălzire centrală. Îmi amintesc foarte bine că am avut foarte multe discuţii în contradictoriu cu directorul Grupului Şcolar Agricol Cârcea, director şi la grădiniţa din localitate, pentru investiţia aceasta. De la început i-am spus că nu are sens să irosească atâţia bani în reabilitarea unei clădiri vechi. Cu suma pe care a primit-o în acele timpuri, putea construi o clădire nouă. Acest director a dovedit proaste calităţi de manager, dar şi de director, în urmă cu câţiva ani a avut promovabilitate zero la examenul de bacalaureat. Despre incidentul nefericit de astăzi (ieri - n.r.) nici nu m-a anunţat, am aflat din alte surse şi am mers să văd ce s-a întâmplat acolo“, a spu