Unul dintre puţinele romane din literatura română în care se amestecă exotismul unui oraş aflat la intersecţia dintre spaţii şi civilizaţii şi spiritul acela al sfârşitului unui timp, "Europolis" al lui Jean Bart n-a avut o istorie prea fericită de la apariţie şi până azi. Despre destinul lui în literatura română am stat de vorbă cu Mihai Iovănel, unul dintre cei mai importanţi critici ai tinerei generaţii. ● Jurnalul Naţional: Spre deosebire de marii prozatori interbelici care erau în vogă atunci când Jean Bart publica "Europolis", el a rămas aproape necunoscut. Cine a fost, de fapt, Jean Bart?

Mihai Iovănel: ... a rămas aproape necunoscut pentru că n-a făcut parte din lumea literară, cu care a avut doar legături laterale, prin fratele său Octav Botez şi prin amiciţia cu grupul de la Viaţa Românească (G. Ibrăileanu, Mihail Ralea ş.a.). Ofiţer de marină, Jean Bart (pe numele său adevărat Eugeniu Botez) a practicat literatura sporadic, publicând când şi când schiţe sau nuvele ori pagini de călătorie (Jurnal de bord, Peste Ocean ş.a.).

Or, dacă nu participi la viaţa literară curentă, care este o "fabrică" de confecţionare a identităţii (prin anecdotele şi "întâmplările cu scriitori" pe care le creează şi transmite), este inevitabil să rămâi "aproape necunoscut".

Cel mai bine îşi explică statutul literar periferic-nonprofesionist Jean Bart însuşi, într-un interviu din epocă: la întrebarea "... erai dator de mult să dai un roman. De ce îţi plăteşti datoria aşa de târziu?", scriitorul răspunde: "Pentru că n-am timp să scriu. Nu sunt decât un scriitor de ore libere. Nevoile vieţii - sunt pensionar, familist, fără avere - şi prostul obicei de a-mi lua oriunde slujba în serios îmi răpesc tot timpul. Numai noaptea şi în vacanţa de vară mai am răgaz de scris.

Or, romanul cere să stai zile întregi singur, în linişte, cu picioarele pe pereţi. A tr