Îmi îngădui să prezint cititorilor cîteva fragmente, alese în grabă, din imensa literatură despre Karl Marx, în speranţa că, prin ele, grupajul de articole din numărul trecut al Dilemei vechi va căpăta un acompaniament ceva mai... dilematic.

K.R. Popper (Societatea deschisă şi duşmanii ei, vol. II, Editura Humanitas, 1993, pp. 93-95): „În ciuda meritelor sale, Marx a fost, după credinţa mea, un fals profet. El a fost un profet al cursului istoriei, iar profeţiile sale nu s-au adeverit. Dar acuzaţia mea principală nu este aceasta. Mult mai important este că a indus în eroare o mulţime de oameni inteligenţi, făcîndu-i să creadă că profeţia istorică este modul ştiinţific de abordare a problemelor sociale. Marx e răspunzător pentru influenţa devastatoare a metodei istoriciste de gîndire în rîndurile celor dornici să promoveze cauza societăţii deschise. (...) Lenin şi-a dat repede seama că marxismul nu putea fi de nici un ajutor în chestiuni de economie practică. (...) Amplele cercetări economice ale lui Marx n-au abordat nici măcar tangenţial problematica politicii economice constructive... După cum recunoaşte Lenin, în opera lui Marx nu se poate găsi aproape nici un cuvînt despre economia socialismului, în afară de slogane inutilizabile de felul «de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi» (...). Marxiştii nici n-au studiat măcar ceea ce aşa-numiţii «economişti burghezi» realizaseră în acest domeniu. Prin formaţia lor, ei erau chiar mai puţin pregătiţi pentru munca constructivă decît unii dintre «economiştii burghezi».“

N. Berdiaev („Persoana umană şi marxismul“, în Marx contra Isus, antologie de Vasile Igna, Editura Universal Dalsi, 2003, p.137): „Antipersonalismul marxismului decurge (...) din concepţia sa eronată despre timp. Doctrina comunistă, mai ales în aplicarea ei practică, priveşte relaţia dintre prezent şi viitor ca o relaţie î