Ion Iliescu ne ceartă că scormonim prea mult în dedesubturile Revoluţiei.
Doi parlamentari care-i puteau fi nepoţi, Buşoi de la PNL şi Urban de la PDL, urechează ziarele şi televiziunile că scriu şi vorbesc „prea mult" despre situaţia lui Cătălin Voicu de la PSD.
Buşoi a găsit şi motivaţia absconsă a acestei mediatizări: este „o perdea de fum" a puterii actuale, „ca să abată atenţia de la problemele reale ale ţării". Urban spune că e „inadmisibil" ca un cetăţean - în cazul de faţă, senatorul Voicu - să fie considerat „mafiot" înainte de a fi condamnat definitiv de justiţie.
Bieţii de ei... Atât de tineri şi atât de demagogi! Asta cu „abaterea atenţiei" a devenit o placă sub care mulţi nefericiţi îşi ascund uneori lipsa de imaginaţie, deseori lipsa de creier şi permanent lipsa de caracter. Chiar aşa: corupţia la vârf n-o fi, oare, o „problemă reală" a României?!
Iar pentru a-l considera mafiot pe unul ca Voicu, nu am nevoie de o sentinţă a justiţiei, ci de dicţionarul explicativ al limbii române, unde scrie aşa: „mafiot = membru al unui grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte, care îşi apără reciproc interesele meschine". Păi, când unul se visează ministru de Interne pentru că atunci „ai toată Procuratura României, ai toată Justiţia în mână, ai toată Curtea...", el se transferă direct în DEX, la litera „m". Precizare suplimentară pentru imberbul Urban: în Italia nu aşteaptă nimeni hotărâri judecătoreşti pentru a-i numi mafioţi pe mafioţi.
De la şedinţa de ieri a Senatului am reţinut câteva ciudăţenii din seria celor care, în ultimii 20 de ani, au compromis parlamentarismul în România. Cele trei partide mari - PDL, PSD şi PNL - au anunţat că dau aviz favorabil solicitării DNA de a-l aresta pe Voicu, deci votează „pentru". Mulţi dintre senatori, însă, au votat „contra". Au semnalizat dreapta şi au făcut stânga. Alţii au declarat că
