Am împlinit un an de antreprenoriat online. Şi o spun sec, sine ira et studio, precum aş constata că afară nu e nici cald, nici frig. Pentru că exact asta simt după acest prim an, că nu a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar cum m-am obişnuit cu linii trase gen bilanţ, fac unul succint în rîndurile de mai jos.
Offline-ul… Aaaaaaah offline-ul… În business-urile online cel mai tare te omoară offline-ul. Pentru că doar partea aia mică a icebergului e strict pe online, cea care se vede dacă tastezi www, restul este de un lumesc teribil: acte pe la Registrul Comerţului, taxe şi impozite plătite cu dovada pe hîrtie, frumos, în print, servere la care se strica hard-ul ăla fizic sau Euroweb-ul care cade pentru că un Costel a tăiat cu hîrleţul nu ştiu ce cablu, de rămîne jumate România fără net două zile. Trăim în offline, chiar dacă vieţuim în online. Dacă ne moare Avatarul, noi putem trăi în continuare fără probleme. Invers însă, nu prea.
Programatorii... Aaaaaaaah, programatorii... Această specie umană aparte, pentru care noi toţi ceilalţi existăm doar ca să îi sîcîim cu întrebări de un efemer fugitiv gen „crezi că terminăm anul ăsta?“ sau „da’ ce faci, frate, reinventezi Google?“. În ceea ce-i priveşte, am putea echivala fără probleme zicerea cu can’t live with them, can’t shoot them. Fără ei nu poţi face fix nimic în online. Şi ei ştiu asta. Şi au grijă să se bucure de acest privilegiu în fiecare secundă, în fiecare minut. Pentru că, nu-i aşa, programatorul este Obersturmführer-ul online-ului, adică e coloana vertebrală a armatei care luptă pe frontul Internetului. Cu toate astea, cu toată această relaţie permanentă de love and hate, îmi sînt foarte dragi matricşii ăştia, cum le zic eu. Şi le sînt foarte recunoscător pentru că au avut o contribuţie decisivă la a înţelege verde-n faţă cam cum e cu antreprenoriatul ăsta pe online. Respe
