Ori de cîte ori cuvintele „turism“ şi „România“ sînt menţionate în cadrul unei discuţii, cuvîntul „potenţial“ este şi el cu siguranţă prezent: toţi cei care cunosc şi iubesc această ţară sînt de acord că România are potenţial ca destinaţie turistică. Cu toate acestea, e la fel de clar că de 20 de ani încoace România nu este în stare să construiască pe baza acestui potenţial.

Românilor le place să spună o glumă, cum că Dumnezeu i-a dat României o abundenţă de resurse naturale şi, cînd unul dintre îngeri a întrebat: „Doamne, de ce Îi dai atît de multe României?“, acesta a răspuns: „Stai numai să vezi cu ce oameni o voi popula“. Este ca şi cum asupra României s-a aruncat un blestem care o împiedică să-şi dezvolte industria turistică (cea mai mare din lume).

Abordarea turistică a României este complet greşită. Şi nu mă refer aici doar la acţiunile costisitoare şi absurde puse la cale de diverşii miniştri ai Turismului (nu pot să-l uit pe „Şpagathon“ şi palmierii lui), dar chiar şi la nivel local oamenii nu par să înţeleagă ce anume trebuie făcut. Străinii educaţi din clasa de mijloc – publicul-ţintă ideal, s-ar zice – nu caută vile kitsch cu acoperişuri albastre, televiziune prin cablu şi aer condiţionat în fiecare cameră. Ei vor să se bucure de viaţa rurală a României, pe care o percep ca fiind originală, exotică, prietenoasă şi cu valoare estetică. Din păcate, tocmai acest lucru este greu de găsit, deoarece majoritatea românilor presupun că străinii nu vor o astfel de experienţă; presupun că noi căutăm hoteluri mari, moderne şi kitsch, unde muzica urlă din boxe şi clienţii sînt serviţi de chelneriţe tinere şi ursuze, îmbrăcate în costume negre.

Baza oricărei strategii turistice de succes este definirea corectă a publicului-ţintă şi înţelegerea nevoilor care-l definesc. Promovarea turismului de masă nu are rost, deoarece România nu va