E a doua oară în decurs de o săptămână când aud despre arest cetăţenesc. Prima dată a fost vineri, în timp ce mă uitam la documentarul lui Michael Moore – Capitalism: A Love Story. „I’m here to perform a citizen’s arrest on AIG’s Executives!”, striga de mama focului Michael Moore în faţa birourilor de pe Wall Street. N-a avut succesul scontat. Mahării americani nu au fost impresionaţi de strădaniile lui democratice.
A doua oară am întâlnit povestea cu arestul cetăţenesc aseară, în timp ce răsfoiam presa din ultimele zile. David Cronin, un jurnalist irlandez de la Bruxelles, a încercat luni să-l plaseze pe Tony Blair sub arest cetăţenesc, pentru rolul jucat în invazia Irakului. Ziaristul nu a fost mai norocos decât Michael Moore. „Sunteţi vinovat de crime de război”, doar atât a mai apucat el să-i spună lui Blair înainte de a fi îndepărtat de bodyguarzi.
Deşi ambele situaţii par hilare la prima vedere, arestul cetăţenesc este o practică legală şi recunoscută în multe ţări democratice. Astfel, cetăţenii din oricare stat american, mai puţin Carolina de Nord, au liber la a-i aresta pe cei care comit un delict. Legea federală braziliană permite şi ea oricărei persoane să aresteze un suspect de crimă aflat în flagrant delict, iar canadienii pot aresta fără mandat pe oricine le calcă, neinvitat, proprietatea.
Arestul cetăţenesc este legiferat şi în Australia, Noua Zeelandă, Mexic, Malaezia, Hong Kong, India, Marea Britanie, Franţa, Portugalia, Irlanda, Scoţia, Finlanda, Suedia şi Germania. Iar mai aproape de noi, în Ungaria. În toate aceste state, legea este limpede, precizându-se că, odată arestat, infractorul trebuie predat rapid Poliţiei.
Cum stau lucrurile în România? Ei bine, nu ştiu. Nu am auzit să existe o astfel de lege, dar e drept că nu am citit Codul de Procedură Penală. Deşi, dacă ar exista, câţi dintre noi credeţi că am apela la ea? Ave
