În 1931, după o terapie psihiatrică impusă de tatăl său, Ángeles Santos Toroella a abandonat pictura. Era anul în care Dalí realiza poate cel mai faimos tablou al său, Persistenţa memoriei. Ángeles Santos avea 20 de ani, iar în 1929, Rámon Gómez de la Serna călătorise pînă la Valladolid ca s-o cunoască pe autoarea picturii Un mundo, expusă la Salonul de Toamnă de la Madrid, despre care avea să se spună că a revoluţionat arta plastică prin suprarealismul ei intuitiv, anticipînd marile creaţii ale genului. Era însă femeie, era tînără, era nemăritată – era sfîrşitul epocii lui Primo de Rivera. Cînd Ángeles Santos revine la pictură, în 1960, face portrete şi peisaje, e o artistă printre multe altele. Doar că acum tablourile ei din anii ’30 sînt în colecţiile Muzeului de Artă Contemporană „Regina Sofía“.

Marta Belaustegui şi-ar fi dorit mult să facă un film despre adevărata poveste a lui Ángeles Santos, însă fiul ei nu a fost de acord. Actriţă cu multe filme importante la activ, colaboratoare a lui Gerardo Herrero şi cofondatoare a companiei madrilene Teatro del Duende, Marta e directoarea artistică a Festivalului Internaţional „Femei regizor“ de la Ciudad de Cuenca – din a cărui selecţie oficială, Institutul Cervantes a prezentat, între 1 şi 4 martie 2010, la Bucureşti, o serie de scurtmetraje, documentare şi lungmetraje.

O tînără bulgăroaică fură un flaut, cadou pentru sora ei mai mică de acasă. În Miente al Isabelei de Campo (scurtmetraj răsplătit cu Premiul Goya), Doina e o prostituată, victimă a traficului de carne vie în mijlocul Madridului elegant, o prostituată ce reuşeşte, pe căile nebănuite ale iubirii fraterne, să rupă cercul vicios al exploatării umane. Povestea ei e spusă cu o graţie deplină, fără patetisme, fără fraze sforăitoare şi explicite.

Martei Belaustegui i-ar plăcea să joace într-un film al lui Almodóvar, dar