De 1 martie, am primit pe e-mail o serie de bancuri feministe, într-un slide show intitulat sugestiv „Femei ca noi!“. Voi da doar un exemplu: „Zece bărbaţi şi o femeie stăteau atîrnaţi de cablul unui helicopter. Deoarece cablul nu era destul de rezistent ca să ţină 11 persoane, au decis că una va trebui să sară, altfel vor muri cu toţii. Nu s-au putut decide asupra persoanei. Atunci, femeia a ţinut un discurs scurt, dar emoţionant în care a spus că ea va fi aceea care se va jertfi, deoarece femeile sînt în general dispuse să renunţe în faţa soţului sau a băieţilor lor, oferă totul bărbaţilor fără să primească nimic în schimb. Cînd şi-a terminat discursul, toţi bărbaţii au început să aplaude. Morala: Niciodată să nu subestimezi puterea femeilor!“.

În prima săptămînă a lui martie asistăm la o afişare ostentativă a feminităţii care îi obligă pe bărbaţi să curteze, să falseze, să împartă flori şi mărţişoare (unele „reciclate“ din cele pe care le-au primit soţiile lor în anii trecuţi). Cunosc bărbaţi care chiar îşi iau liber de la serviciu, după ce numără femeile cu care se intersectează zilnic în birouri sau pe coridoare şi îşi fac calcule mentale. Am văzut bărbaţi alegînd cu stîngăcie gablonţuri la Meli Melo, un magazin unde, de regulă, aşteptau plictisiţi afară, cu sacoşele de cumpărături în braţe. Şi am mai văzut armata de femei în pantaloni care mărşăluieşte în fiecare dimineaţă spre gurile de metrou, sub o altă înfăţişare. În fuste, aranjate, cochete, îmbujorate, guralive, femei de toate vîrstele o porniseră de acasă, hotărîte să-şi ceară „drepturile“. Le-am auzit vorbind la telefoane mobile, urîndu-le altor femei abia trezite din somn „La mulţi ani!“. Spre seară, vor umple restaurantele, încărcate de buchete şi mici pacheţele misterioase (îmi amintesc că în perioada liceului, fata care nu primea nici măcar o floare de 1 Martie era catalogată măcar