– împlinire sau bastardizare? –

Marxismul este unul dintre cele mai importante mituri politice maniheiste ale istoriei contemporane. Este un discurs fundamental al modernităţii care contrapune aşa-zisele forţe ale reacţiunii, barbarismului şi declinului, celor care reprezintă progresul istoric. Marxismul promite salvarea prin intermediul distrugerii unui sistem perceput ca fiind bazat pe dominaţie, exploatare şi alienare. În această viziune soteriologică, proletariatul este mîntuitorul omenirii sau, aşa cum a afirmat în tinereţe însuşi Marx – clasa-Mesia a istoriei. În eseul de faţă, mă voi concentra asupra avatarurilor acestei escatologii utopic-revoluţionare, îndreptîndu-mi atenţia asupra tezelor Manifestului Partidului Comunist. Acest text incendiar a fost numit pe bună dreptate de către Leszek Kolakowski drept „o capodoperă a literaturii de propagandă“. Manifestul a formulat miezul unei ideologii al cărei scop principal a fost transformarea societăţii, a economiei, a culturii şi, nu în ultimul rînd, a naturii umane. Într-adevăr, marxismul a fost, înainte de toate, un proiect demiurgic fixat asupra distrugerii societăţii burgheze fundamentate pe respectarea şi protejarea proprietăţii private. A urmărit să transceadă o societate presupusă a fi iremediabil reificată.

Obiectivul era de a pregăti forţele sociale revoluţionare pentru confruntarea finală care urma să aducă cu sine „saltul din imperiul necesităţii în imperiul libertăţii“. Pentru Marx, convingerea că Istoria este guvernată de legi a echivalat cu faptul că aceste legi pot fi cunoscute şi chiar „stăpînite“. În consecinţă, el a pretins că Weltanschauung-ul său este în mod necesar ştiinţific, non-utopic, distingîndu-se astfel de orice altă formă anterioară de socialism.

Una dintre ideile centrale ale Manifestului este aceea a luptei de clasă. Primatul eliberării a făcut ca violenţ