Cea mai nouă armă de luptă în trafic este scuterul cu aruncător de flăcări creaţia unui "James Bond", care s-a săturat de şoferii care îl ignoră sau îi taie calea.
Colin Furze, un britanic de 30 de ani, şi-a dotat scuterul ce prinde viteza de 60 de kilometri pe oră cu un aruncător de flăcări, scrie Daily Mail. Dispozitivul prins în spatele şeii e acţionat de la bord, printr-un buton, aruncând o flacără de aproximativ 2 metri.
"E foarte amuzant, iar aruncarea flăcării mă face să mă simt ca James Bond", a mărturisit tânărul instalator. "Singura problemă e că te poţi încinge când e cald, goneşti cu scuterul şi arunci cu flacăra când vântul bate cum nu trebuie", a adăugat el. Iar dacă abuzezi, "poţi chiar să dai foc unei maşini" aflate în spate.
De aceea, Furze şi-a îmbunătăţit aruncătorul cu un dispozitiv ce reglează unghiul flăcării. Iniţial, britanicul îşi construise un astfel de aruncător pentru o bicicletă BMX. Cel pe care l-a ataşat scuterului este al treilea produs, mult îmbunătăţit faţă de celelalte, pe care le-a construit singur, în atelierul din curtea casei.
O singură problemă are însă cu invenţia lui, aceea că este considerată armă de foc, iar folosirea ei este interzisă. "Din păcate, nu pot să merg prin centrul oraşului, dar mă mai amuz pe marginea şoselei, în afară", a mai mărturisit instalatorul.
Cea mai nouă armă de luptă în trafic este scuterul cu aruncător de flăcări creaţia unui "James Bond", care s-a săturat de şoferii care îl ignoră sau îi taie calea.
Colin Furze, un britanic de 30 de ani, şi-a dotat scuterul ce prinde viteza de 60 de kilometri pe oră cu un aruncător de flăcări, scrie Daily Mail. Dispozitivul prins în spatele şeii e acţionat de la bord, printr-un buton, aruncând o flacără de aproximativ 2 metri.
"E foarte amuzant, iar aruncarea flăcării mă face să mă simt