Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine se bucură de ieftinirea euro

Publicat in Adevarul, miercuri 24 martie 2010 ·

Cei mai bucuroşi de ieftinirea euro sunt, fără doar şi poate, cei care au de rambursat credite în euro, după ce deprecierea cursului de schimb i-a adus pe mulţi în imposibilitatea de a-şi mai achita ratele.

1 Dacă în urmă cu numai trei luni un român trebuia să scoată din buzunar 1.700 de lei pentru a achita o rată de 400 de euro, acum el trebuie să plătească cu peste 70 de lei mai puţin. Leul slab şi şomajul în creştere a determinat o creştere spectaculoasă a numărului de restanţieri în ultimul an. Aproape 700.000 de români înregistrează întârzieri la plata ratelor, a căror valoare a ajuns la 9,24 miliarde de lei (2,25 miliarde de euro) la finele lunii februarie. Iar aproape jumătate dintre acestea sunt la împrumuturile în valută. Numai în primele două luni ale anului, restanţele în euro, dolari sau franci elveţieni au crescut cu peste 30%, până la echivalentul a 1,068 miliarde de euro.

Citiţi şi:

Un’ te duci tu, leule?

Euro, la judecata politicienilor

2 Şi chiriaşii se pot bucura de întărirea leului în raport cu moneda unică, având în vedere că cele mai multe chirii sunt stabilite în euro. O chirie lunară de 300 de euro va cântări acum în bugetul românului cu 43 de lei mai puţin comparativ cu acum şase luni.

3 Ieftinirea euro va permite, totodată, românilor să vorbească la telefon pe aceiaşi bani sau să plătească mai puţin. Reducerea de preţ se va vedea în toate facturile calculate în funcţie de moneda unică, cum ar fi cele emise de operatorii de telefonie.

4 Şi vacanţele în străinătate vor deveni mai ieftine. De la biletul de avion până la cazarea la hotel şi masa la restaurant. De altfel, tot ce doriţi să plătiţi în euro, fie în ţară sau în străinătate, va fi mai ieftin raportat la veniturile obţinute în lei.

5 Mai puţini fericiţi de leul tare sunt însă exportatorii, care spun că valoarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 36 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 42 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°