Micul Titulescu a debutat în forţă pe scena mucegăită a liderilor de partid. Zâmbind gângav şi trăgându-şi "bărbăteşte" nădragii în mai toate instantaneele, Victor Ponta - observaţi, sper, lipsa acelui "a" din numele tânărului nostru de stat - nu mai conteneşte să ne aducă la cunoştinţă isprăvile sale voiniceşti şi intenţiile contondente care-l animă şi-l înveselesc.

Mai întâi ne-a relatat cum l-a alergat pe Vanghelie, cu intenţia declarată de a-i şifona un picuţ nasul. Apoi, cu mari păreri de rău, a povestit, în aplauzele ciracilor de partid, cum era gata-gata să-i aplice o corecţie fizică lui Boc, dar a fost împiedicat, frate! În cele din urmă, ca să sublinieze esenţa doctrinei sale politice, a făcut public faptul că se simte pregătit şi de o cafteală cu Băsescu. În scurtele pauze pe care le ia de la aceste campanii medievale, baschetbalistul nostru dă o fugă la Realitatea Tv, unde Dumitrescu, cel mai îngrijorat şi responsabil român din România, îi pune retorice întrebări apocaliptice, la care bătăuşul naţional de inspiraţie social-democrată răspunde, copilăreşte, ca un îngeraş. Cum este evident că nu de la Titulescu a învăţat toate astea, ne întrebăm atunci pe unde şi-o fi făcut "şcoala"? Zece cărţi a citit, deci este intelectual, doar el a stabilit teorema asta. Dar, totuşi, unde s-a specializat? Răspunsul e tot atât de simplu ca şi gândirea victoriană: de prin textele din manele. N-a trecut mult timp de când - e bine să ne amintim, să întocmim o sinteză - Victor Ponta era surprins în ipostaze romantice, cu urechile înfipte într-o manea cu oftaturi şi jurăminte de răzbunare, doborât de letalul lirism al poziţiilor procreative, cu ochii umezi şi catifelaţi de iubirea năprasnică dintre o minoră cheltuitoare şi un peşte.

În aceste condiţii, îmi explic eu, a ieşit Gheorghe Bunea Stancu mai întărit, după cum spunea Balcan, din alegerile PSD. Înc