Vuieşte ţara că au intrat profii în grevă. Placarde cu inscripţii ironice, tăioase, la adresa guvernanţilor, femei de serviciu, care vor şi ele sporuri de ruşine „nesimţite", dudui-suplinitoare, fardate strident, care au singurul merit că sunt repetente la materia pe care o predau în şcoli, eminenţe ale culturii româneşti umilite cu „recalculări" ale salariului, pe motiv că e criză.
Acestea sunt ingredientele „supei" puse la foc mocnit de către cei care pun „sarea şi piperul" în educaţia copiilor noştri. Pentru mofturoşi, mai avem şi „condimente" speciale: dascăli care abuzează fizic sau sexual de copii, le vând droguri, se fac că le predau la şcoală, pentru că e musai să le „explice" în particular cum e cu teoria, dar pe bani grei.
Una peste alta, nu înţeleg supărarea profilor. Nu a ajuns nimeni premier sau ministru fără să aibă un profesor. Un „Domnul Trandafir". Pe domnii-emanaţii ăştia, cine i-a produs? De cealaltă parte, liderii sindicali din Educaţie s-au bătut cu cărămida în piept că fac minuni, au negociat dublări de salarii în prag de alegeri... Iar acum, aceiaşi lideri vor să semneze protocoale cu partidele? Nu cumva aceşti lideri îşi conservă locuri călduţe, pe care, conform zicalei, prostul le plăteşte?
Mai nou, ni se promite o lege a educaţiei, în care directorii de şcoli nu mai au voie să facă politică, dar sunt puşi pe funcţii la ordin politic. Contractul de management se încheie cu primarul, tot om politic. Acestea sunt problemele guvernanţilor, nu calitatea actului didactic şi, în niciun caz, salariile profilor.
În acest context, cine sunt repetenţii educaţiei? Profii sau guvernanţii?
