Pedepsele aplicate de instantele romanesti pentru fapte de mare coruptie nu sunt in masura sa descurajeze fenomenul, intrucat sunt prea usoare.
Raportul interimar al Comisiei Europene privind justitia in Romania, publicat ieri, apreciaza ca judecarea dosarelor "grele" este, in continuare, tergiversata, desi exista "unele progrese".
Documentul afirma ca numarul total al condamnarilor definitive a crescut cu o treime in 2009 comparativ cu 2008, dar nu si in privinta dosarelor de mare coruptie care sunt amanate, inclusiv prin proceduri ce privesc ridicarea exceptiilor de neconstitutionalitate.
Documentul nu retine cazul senatorului Voicu, nu da nume, insa apreciaza drept pozitiv ca un primar (probabil primarul din Ramnicu Valcea) a fost condamnat definitiv pentru coruptie. La peste trei ani de la data aderarii la UE, Comisia continua sa monitorizeze Romania si Bulgaria pe aspectul ce priveste functionarea Justitiei, iar in documentul lansat ieri nu sunt semnale clare ca raportul complet ce va fi publicat in vara va inlatura aceasta monitorizare.
Documentul mai sustine ca Romania nu a reusit sa mentina ritmul reformelor in domeniul justitiei, inregistrand rezultate modeste, capacitatea sistemului judiciar fiind afectata de pierderea personalului, dar si de conflictul de anul trecut dintre magistrati si guvern pe marginea salarizarii.
Totusi, Comisia apreciaza ca DNA isi mentine rezultatele bune din ultima perioada si noteaza ca incep sa se regaseasca progrese si la instante pentru cazurile de coruptie la nivel inalt.
Pedepsele aplicate de instantele romanesti pentru fapte de mare coruptie nu sunt in masura sa descurajeze fenomenul, intrucat sunt prea usoare.
Raportul interimar al Comisiei Europene privind justitia in Romania, publicat ieri, apreciaza ca judecarea dosarelor "grele" este, in continuare, tergiversata, desi exista "une