Radu Popescu Vornicul, cronicar, secolul al XVIII-lea:

“Era pe aicea în ţară pe aceaste vremi un vistiiariu mare, anume Grigore Halepliu, care multe mîncături şi jafuri au făcut… [apoi] au fugit peste Olt, la neamţi, de frica faptelor ce făcuse. Măria Sa Nicolae Mavrocordat i-au scris cărţi cu blîndeaţe ca să vie şi nimenea nice o nevoe nu va avea şi au venit. Şi măcar că ştiiia Domnul toate faptele lui ceale reale şi mîncăturile lui de la Ioan vodă Mavrocordat, dar toate acealea călcîndu-le, l-au cinstit cu boeriia aceaia ce o au avut, vistiiar iar mare. Şi au fost cu acea boerie pînă la al patrulea an al domniei Măriei sale în cinste şi întru tot binele mai mult decît alţii. Dar precum lupul, cum să zice, că-şi leapădă părul, iar nu năravul, aşa şi acest vistiiar, năravul de jafuri şi de mite şi de alte răotăţi nu-l lăsa, ci, de ce mergea, mai mult să lăcomiia. Mite de la toţi lua mari şi nicio ispravă nu le făcea, mai vîrtos ca în loc să le facă bine, le făcea rău. Închidea pe la siimeani, în vistierie, pen grosuri. Luase obrăznicie mare, nu băga samă nici pe boiarii mari, nici pe al doilea, îi înfrunta, îi înjura, bătea, cît n-au mai putut răbda cei necăjiţi de el, ci au început a da jalbe la Domn, unii cu răvaşă, alţii cu gura, de nedireptăţile lui. Şi văzînd Măriia sa că iaste atîta boerime şi sărăcime jăfuită de dînsul şi necăjită, vrînd să facă direptate, l-au pus la opreală şi i-au poruncit cui ce au luat să întoarcă… că nu era unul care să nu-i fie dat mită şi nici o ispravă nu văzuse. Aşadar, fiind la opreală, au pus Domnul de i-au luat sama din vistierie şi l-au găsit cu bani mulţi mîncaţi. Că Domnul îi făcuse pecetluiri ca să de rînduială unora, altora ce cheltuise şi el îşi da sama cu iale… Dar Domnul, ca un milostiv ce era, nici un rău nu i-au făcut, fără cît au poruncit să de rînduialele acealea şi l-au lipsit de boerie… La aceasta, bucuratu