– cum au devenit letale drogurile legale –
Legal Smoke – locul unde pluteşti fericit. Pînă mai ieri. Pentru că plutirea fericită care a durat doi ani s-a întrerupt brusc. Au murit oameni. Un premier s-a alarmat. Un ministru al Sănătăţii a dat cîteva declaraţii cinice. Au venit specialişti (şapte) şi au descoperit, abia acum, că respectivele substanţe sînt… nocive. Ca să se spele pe mîini, le-au inclus pe lista de interdicţii. Mai bine aşa decît să ne asumăm educarea publicului, informarea corectă prin care s-ar propaga liberul arbitru. Le închidem la fel de rapid precum le-am dat avizul de funcţionare, schimbăm o literă a legii şi le transformăm din legale în letale. Peste noapte…
Ce a stat însă în spatele întregii poveşti? De ce timp de doi ani au fost legale, de ce dintr-odată sînt demonizate? Cui ajută de fapt trecerea lor în ilegalitate şi ce poate declanşa noua ordonanţă de guvern care mai adaugă pe lista de interdicţii încă 36 de substanţe?
Vînzătorul ştie mai bine
Chocolate e echivalentul haşişului. Miroase la fel. Tripul (senzaţia) e aproape identic. Unii levitează, alţii devin stăpînii Universului. Cu toate astea, efectul ţine îngrozitor de mult. Un joint fumat în cinci oameni poate dura pînă la patru ore. Dar asta nu e de bine. Nu intră în calcul raportul investiţie-efect. Cu cît ţine mai mult cu atît îţi „prăjeşte“ creierii mai mult.
Spice Gold-ul e echivalentul cocainei. Efedrină. Dacă te pricepi la chimie, din sarea de baie de la farmacie sau supermarket, în cîteva ore produci efedrină.
Salvia divinorum, Skunk, Weed blend – substitute pentru marijuana. Dau însă tripuri halucinogene. Din salvie s-a murit, din marijuana – niciodată. Salvia mexicană e halucinogenă, marijuana – nu.
Party pills – Ecsatsy, pilule nerecomandate pentru uzul uman, care vizau însă senzaţiile tari pentru petreceri