Pompierii nemţeni vor demonstra pe 26 martie dacă se descurcă sau nu în cazul unui accident chimic.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Petrodava" Neamţ a programat pentru vineri, 26 martie, începând cu ora 11.00, o simulare a unui accident chimic pentru a demonstra că pot gestiona astfel de situaţii de urgenţă.
Conform scenariului, accidentul are loc la una dintre instalaţiile cuprinse în procesul tehnologic de la Ga Pro Co Chemicals Săvineşti şi este soldat cu degajarea unui nor toxic de amoniac, care ameninţă populaţia.
La exerciţiu vor participa şi membrii ISU Iaşi, cu forţe şi autospeciale de intervenţie la accidente colective şi transport de victime multiple. Unitatea Militară 02015 Bacău va aduce pe platforma de la Săvineşti două elicoptere Puma, iar Unitatea Militară 01407 Piatra Neamţ va veni cu un transportor amfibiu blindat.
În acţiunea de vineri vor fi implicaţi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, ai Jandarmeriei şi ai Serviciului de ambulanţă Neamţ.
Localnicii sunt rugaţi ca pe 26 martie să nu fie speriaţi de alarmele, sirenele şi de tot ceea ce va presupune acest exerciţiu şi să nu intre în panică.