Julia Roberts va interpreta rolul principal într-un film bazat pe albumul muzical al trupei Green Day, "American Idiot", producţie cinematografică ce urmează a fi regizată de Tom Hanks, anunţă presa americană consultată de Cinemagia.
De altfel, există şi un muzical realizat după piesele de pe acest album. Spectacolul prezintă povestea maturizării a trei adolescenţi dintr-un orăşel american. Unul se înrolează în armată, al doilea se mută într-un oraş mare, iar cel de-al treilea rămâne în oraşul în care s-a născut, aşteptând să devină tată.
Muzicalul a fost lansat în 2009 în Berkeley, oraşul natal al celor de la Green Day, şi va ajunge şi pe Broadway pe 20 aprilie.
Albumul "American Idiot", cel de-al şaptelea album al celor de la Green Day, lansat în 2004, s-a vândut în peste 12 milioane de exemplare în toată lumea şi a câştigat două premii Grammy.