”Justiția se face astăzi în România la televizor și în presă”. Această afirmație, spusă pe un ton acuzator, am auzit-o în ultima săptămână de mai multe ori, adusă în discuție atât de politicieni, cât chiar și de către unii jurnaliști, atunci când s-a discutat despre cazul Voicu.

Tuturor acestora le răspund: ”Foarte bine!”. Pentru că: pe de o parte, justiție înseamnă întreg ansamblul normelor, legilor și al instituțiilor al căror scop este să le aplice; pe de altă parte, justiție mai înseamnă și dreptate și echitate. Iar această din urmă definiție, în sensul ei larg, nu are legătură cu procedura și instanțele de judecată.

”Foarte bine!” spun, dacă în România, presa cea atât de ciuruită de criză, de incompetență și de jocurile și compromisurile pe care nu de puține ori le-au făcut unii dintre jurnaliști, încă mai are puterea să facă justiție prin prezentarea faptelor și editorializarea lor.

Subliniez, justiția pe care o poate face presa nu se suprapune peste cea a instanțelor de judecată. În minte îmi vine un film obligatoriu de văzut pentru toți cei care doresc să înțeleagă cum funcționează presa, ”Good night, and good luck”. La începutul anilor 50, un grup de jurnaliști de la postul american de televiziune CBS denunță metodele senatorului McCarthy, pornit într-o teribilă vânătoare de ”vrăjitoare” comuniste. Metodele lui McCarthy, care încalcă drepturile și libertățile cetățenești, instaurând o atmosferă de teroare, sunt deconstruite în emisiunea lui Ed Murrow de la CBS. Pentru CBS acest lucru înseamnă, însă, pierderea unor importanți sponsori și, în cele din urmă, necesitatea disponibilizării unor angajați (lucru de care realizatorii emisiunii sunt conștienți încă de la început).

Într-un final, activitatea comisiei lui McCarthy este stopată și, la rândul lui, acesta devine subiect al unei anchete. Cum sună discuția finală, între producătorul