Consumatorii trebuie să achiziţionezealimentele pentru Sărbătorile Pascale numai din locuri autorizate
ANPC vă spune cum trebuie să arate carnea de miel şi de unde să cumpăraţi ouă
Perioada premergătoare sărbătorilor reprezintă un moment de vârf, pentru activitatea comercială. Astfel, pentru că, în această perioadă, pe piaţă este oferită o diversitate mare de produse, pentru Paşte, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor recomandă atenţie sporită la achiziţionarea acestora.
Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, inspectorii Autorităţii au început controalele premergătoare Sărbătorilor Pascale. Sunt verificate produsele specifice acestei sărbători: cozonac, produse de patiserie, ciocolată şi produse de cacao, vopsea de ouă, vin etc. Totodată, sunt luate în colimator şi produsele de post, peşte şi preparate din peşte, produsele textile, serviciile din turism şi serviciile de înfrumuseţare.
În ceea ce priveşte alimentele, comisarii ANPC acordă o atenţie sporită verificării condiţiilor de comercializare. Vânzătorii trebuie să comercializeze marfa numai în locuri autorizate, să respecte data durabilităţii minimale sau data limită de consum, stabilite de producător şi, nu în ultimul rând, să păstreze alimentele la temperaturile recomandate, pentru fiecare aliment în parte. Totodată, în ceea ce priveşte ouăle de paşte, comercianţii trebuie să folosească numai coloranţi din lista celor admişi, conform Ordinului nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consumul uman.
Pentru produsele preambalate se verifică, în plus, starea ambalajelor (integritate, etanşeitate, salubritate), respectarea cantităţii nete sau a volumului net declarate de producător, modul de informare a consumatorilor asupra