Există crize în care fiecare actor aruncă pe masă cartea propriilor intenţii numai atunci când are şanse de succes. În criza din Grecia, toate guvernele au făcut un număr mare de declaraţii, adesea afirmând astăzi ceea ce corectau mâine. Se ştie că negocierile din cadrul Uniunii Europene pot fi lungi şi tumultuoase. Trei ipotezele rezultă însă din acest cor de voci discordante în scopul salvării Atenei, scrie ziarul Corriere della Sera, citat de Agerpres.
Prima ipoteză. După ce a bătut inutil la porţile UE, Grecia se adresează Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi cere, aşa cum au procedat şi alte ţări în trecut, să fie ajutată să-şi echilibreze propriile datorii. Fondul are o experienţă consolidată, dispune de mijloacele necesare şi nu va refuza acordarea ajutorului. Dar această soluţie ar demonstra lumii că euro este o construcţie fragilă şi că ţările din zona euro l-au adoptat fără a conştientiza responsabilităţile ce rezultă de aici. Valoarea euro pe pieţele valutare internaţionale va înregistra noi scăderi iar euroscepticii, începând cu mulţi americani, vor zâmbi cu satisfacţie.
A doua ipoteză. Europa decide să înfrunte chestiunea greacă cu propriile mijloace şi pune la dispoziţie, potrivit unor formule ce trebuie stabilite, creditele de care are nevoie Atena pentru a înfrunta criza. O astfel de soluţie ar avea efectul de a descuraja speculaţia internaţională şi a reduce drastic costul datoriei greceşti, cu alte cuvinte dobânzile pe care trebuie să le verse Grecia celor care îi achiziţionează bondurile. Nu este totul. Un puternic gest european va demonstra că UE există şi că ştie că trebuie să-şi completeze opera unificării monetare cu instituţii care să asigure guvernanţa economică. Ar fi primul pas spre crearea a ceea ce lipseşte cel mai mult UE: o datorie publică europeană.
Au existat momente, zilele trecute, în care această posibilitate
