Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminiţa Huţupan Dinu va naşte în mai: "Abia acum mă simt împlinită!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 25 martie 2010 ·

Luminiţa Huţupan Dinu, fostul căpitan al "naţionalei" de handbal, va naşte în luna mai o fetiţă pe care o va boteza Ştefania

A cîştigat de trei ori Liga Campionilor, a fost desemnat cel mai bun portar din lume, a luat argintul cu România la Mondialul din 2005, dar nu ar da nici o medalie din carieră pe trofeul care va veni în luna mai. Însărcinată în luna a opta, Luminiţa Huţupan Dinu (38 de ani) va naşte la începutul lunii florilor o fetiţă. După 28 de ani de muncă, 28 de ani în care nu a înşelat niciodată handbalul, pe care l-a slujit cu sfinţenie, Huţu se simte împlinită: va fi mamă.

- Luminiţa, în mai Oltchim poate juca finala Ligii Campionilor. Tot atunci tu vei naşte o fetiţă. Emoţiile sînt duble?

- Uff, uite, palmele mi-au transpirat instantaneu. Am mari emoţii. Mi se pare o veşnicie fiecare zi care trece şi asta pentru că nu mai am răbdare. Vreau să nasc mai repede. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut o sarcină uşoară, nu am avut pofte. Acum mi-e greu însă să merg, obosesc repede, mă simt de parcă aş fi legată.

- Nu poţi să fii alături de fostele coechipiere, nu?

- Nu, mai ales că finala s-ar juca la Bucureşti. Oricum, ele ştiu, le ţin pumnii. Au trofeul lor de cîştigat. Eu pe al meu îl voi vedea la maternitate. Atît le spun: să lupte pînă la ultima picătură. Am cîştigat de trei ori Liga Campionilor şi bucuria e incomensurabilă. Împlinită însă o să fiu abia după ce voi deveni mamă.

- Ai fost la meciurile Oltchimului în tribună. Ţi-a fost greu să stai deoparte?

- De cîte ori nu mi-a venit să intru pe teren! E greu să te desparţi de ceva drag. Handbalul a fost şi este ca un drog pentru mine. Oricum, le mulţumesc fetelor că în campania asta, din Liga Campionilor, nu mi-au dat mari emoţii. S-au calificat la pas. Sper să treacă şi de Gyor şi să cîştige trofeul.

- După "Huţupa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu este sigur, fără să intre în „detalii”: „Am rezolvat Schengen-ul. Anul acesta România va intra și cu granițele terestre, cu certitudine”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, care este și candidatul PSD la alegerile prezidențiale, s-a arătat convins joi seară că anul acesta România va intra în spațiul de liberă circulație Schengen şi cu graniţele terestre. „Am rezolvat Schengen-ul, după un eşec

Ce se va întâmpla acum în Orientul Mijlociu, după lichidarea liderului Hamas, Yahya Sinwar

HotNews acum 30 minute
Uciderea liderului Hamas Yahya Sinwar ridică întrebări cu privire la soarta ostaticilor aflați încă în captivitatea Hamas. Sinwar era implicat în negocieri care ar fi putut duce la eliberarea lor, relatează Reuters. Sinwar, care a fost numit lider

UPDATE - Cei trei fraţi dispăruţi din judeţul Hunedoara şi tatăl lor, depistaţi în Serbia de către poliţişti / Sunt în custodia autorităţilor / Copiii, în afara oricărui pericol / Verificări la frontieră - FOTO

News.ro acum 4 ore
Cei trei fraţi dispăruţi din judeţul Hunedoara şi tatăl lor au fost depistaţi în Serbia de către poliţişti, fiind în custodia autorităţilor. Copiii sunt în afara oricărui pericol, ancheta continuând. ”Poliţia Română este în măsură să informeze opini

Preşedintele Iohannis a tras atenția, la Bruxelles, asupra nevoii de sprijin a Ucrainei şi Republicii Moldova în domeniul energetic

G4Media acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la reuniunea Consiliului European, context în care, din perspectiva apropierii iernii, a tras un semnal de alarmă referitor la nevoia sprijinirii Ucrainei şi a Republicii Moldova în domeniul energetic,

Mesaj Ro-Alert primit de locuitorii din județul Constanța. „Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”

Libertatea acum 3 ore
Autoritățile din județul Constanța au emis un mesaj RO-Alert, în seara zilei de joi, 17 octombrie. Este vorba de o alertă extremă, existând posibilitatea căderii unor resturi de drone, relatează Focus Press.

Horoscop 18 octombrie 2024. Zodia care pierde o sumă importantă de bani

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 octombrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Dacă îți pui mintea cu nemulțumirile adunate, nu vei face decât să le sporești, dându-le importanță. Este infinit mai bine

Solicitarea fermă făcută de Volodimir Zelenski lui Donald Trump: „Arme nucleare sau membru NATO”. Cum a răspuns fostul președinte american

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus candidatul republica la președinția SUA, Donald Trump, că Ucraina are nevoie de aderarea la NATO pentru protecție, citând drept exemplu garanțiile eșuate primite în trecut, prin Memorandumul de la B

Viktor Orban, ”îngrozit” de planul de victorie al lui Zelenski: ”Pierdem acest război”. Ce propune premierul Ungariei

Ziare.com acum 3 ore
Premierul ungar Viktor Orban, unul dintre puţinii lideri occidentali care are relaţii amiabile cu Rusia, a declarat că ”Planul pentru victorie” prezentat miercuri de Volodimir Zelenski îl „îngrozeşte” şi şi-a anunţat intenţia de a promova ideea unor

Trei directori ai Spitalului Municipal Rădăuţi şi trei asistenţi, reţinuţi pentru trafic de influenţă, luare de mită şi alte infracţiuni / Managerul ar fi cerut 6.000 de euro pentru un post de brancardier / Bani pentru internări şi proceduri medicale

News.ro acum 7 ore
Procurorii DNA au dispus reţinerea a şase persoane, trei dintre acestea la data faptelor fiind directori în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, pentru trafic de influenţă, luare de mită şi alte infracţiuni. Managerul interimar Sima Flaviu – Emanuel

Marcel Ciolcau: Din momentul în care s-a încercat să se facă o lege pentru o persoană, din acel moment eu nu am mai comunicat cu domnul Nicolae Ciucă şi nu am mai comunicat nici măcar instituţional cu preşedintele României

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) a dezvăluit, joi seară, că nici măcar nu l-a sunat pe Nicolae Ciucă, comentând astfel informaţiile din spaţiul public potrivit cărora liderul PNL nu-i răspunde la telefon. Ciolacu a adăugat că, de când PNL a încercat s

Vremea

București
acum

vin.

7°/14°
sâm.

7°/13°
dum.

6°/14°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

3°/12°
sâm.

4°/12°
dum.

4°/13°
lun.

6°/15°
Constanta
acum

vin.

5°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/14°
sâm.

4°/13°
dum.

4°/14°
lun.

6°/16°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°