Alergi vreo 20 de kilometri, apoi brusc te loveşti de un „zid". Asta e ceva psihologic, îmi explică Dan Lixandru, sociolog de meserie. Dar care are şi experienţa maratonului. A participat până acum la mai multe curse de acest fel, la Bucureşti, Atena şi Paris. „Zidul" apare în mintea alergătorului când aproape toate resursele organismului s-au epuizat. „Te întrebi atunci: «Oare de ce nu sunt acum la o bere sau acasă, în pat?»", râde interlocutorul meu. Dacă ai suficientă forţă psihică, reuşeşti să te aduni şi să alergi toţi cei 42 de kilometri şi 195 de metri. Lungimea oficială a maratonului.
Există oameni în România care au ales o viaţă nouă. Au diverse profesii - medici, profesori, ingineri, ofiţeri, arhitecţi, ziarişti. Dar toţi îşi lasă gradele sau funcţiile la „poarta" câte unui parc, atunci când se adună la alergat. Pentru că aleargă împreună. Au şi un program bine stabilit - sâmbăta dimineaţa, la 8.30, se adună în Parcul Herăstrău, la intrarea dinspre Piaţa Charles de Gaulle. Iar duminica, de la ora 9.00, în Parcul IOR, locul de întâlnire fiind parcarea de lângă biserica de lemn.
Alergătorii sunt oameni punctuali. Au început să apară de la 8.30, aşa că la 9.00 erau deja cel puţin 35 de persoane. Bărbaţi şi femei. De toate vârstele. Echipaţi în textile pentru sport. Fac ture scurte prin parcare sau ţopăie pe loc. Pentru încălzire. Plus hârjoneala de rigoare, cu glume şi schim-buri de impresii, ca între prieteni. E un contrast izbitor între bulevardul din apropiere, deja aglomerat din cauza maşinilor, şi oamenii de lângă mine care vor să simtă caldarâmul sub picioarele lor, fără aportul roţilor.
Un român a „inventat" ideea sportului pentru mase
Marian îmi spune că el şi alţi câţiva prieteni au înfiinţat, cu aproape doi ani în urmă, un club al maratoniştilor amatori. Se numeşte „Ro Club Maraton". Acum sunt deja 122 de membri. Cei mai mulţi di
