Am aşa, o bănuială, că “fiinţa umană” a dlui Voicu nu va fi “decimată” în arestul de la Rahova pentru că iată, dânsul s-a şi îmbolnăvit şi s-a internat iute în spital. Are hipertensiune arterială, boală de care suferă cam jumătate dintre români, şi starea sa nu se va îmbunătăţi, fac pariu, până când nu va trece valul ăsta cu arestarea sa.

Care arestare mi se pare cu cântec. Problemele lui Voicu au deja câteva luni, de când a fost umflat pe stradă şi dus la Parchet, pentru anchetă. Din acel moment au început să se scurgă în presă informaţii despre caz. Mai întâi s-a făcut inventarul celor implicaţi: judecătorii Costiniu şi Jipa, oamenii de afaceri Căşuneanu şi Locic, vreo câţiva poliţişti. A intervenit chiar Parchetul comunicând că lui Voicu i s-a interzis să aibe contacte cu colegi de parlament ca Hrebenciuc sau de partid, ca Vanghelie. “Dosarul” său era aproape complet când – nu se ştie cum – conţinutul interceptărilor aflate la dosar au erupt în presă. De aici înainte practic n-au mai existat secrete în “cazul Voicu”. S-a aflat şi cine e “cârtiţa” ( cu ce l-or fi strâns cu uşa procurorii pe Liviu Capotă, de la “Select”, de-au reuşit să împânzească restaurantul cu microfoane? )

Imaginea publică a lui Voicu a fost făcută praf, nu de procurori sau de jurnalişti, ci de el însuşi. Pentru că din convorbirile sale eliptico – criptico – golăneşte a reieşit cu maximă acurateţe portretul unui palavragiu care însă, dincolo de palavre, şi-a construit o solidă reţea de relaţii în toate instituţiile care-i puteau servi “clienţii“. Uneori stau şi mă întreb căt de mare era influenţa sa în aceste medii şi dacă nu cumva blufa, cum făceau cei care-ţi luau banii să-ţi pună pile la examene şi dacă treceai, rămâneau cu banii, dacă nu, ţi-i dădeau înapoi, fără să facă nimic.

Problema care se pune acum este să fie arestat. De ce? – mă întreb şi nu mai înţeleg raţiunea –