Bruxelles, 25 martie 2010
Parlamentari europeni, funcţionari din instituţiile Uniunii Europene, membrii ai comunităţii româneşti şi greceşti din Bruxelles, au participat, săptămâna aceasta, la Parlamentul European, la un eveniment dedicat Paştelui ortodox, care a inclus recitaluri de muzică religioasă şi populară, dar şi o cină tradiţională. Evenimentul a fost organizat de europarlamentarul George Becali şi de eurodeputaţii PSD Viorica Dăncilă, Rovana Plumb, Ioan Mircea Paşcu, Ioan Enciu şi Cătălin Ivan, care şi-au unit eforturile pentru a promova tradiţiile ortodoxe de Paşti împreună cu vicepreşedinta PE Rodi Kratsa-Tsagaropoulou (Grecia).
"Evenimentul de azi, al tradiţiilor ortodoxe de Paşti, ne arată frumuseţea obiceiurilor şi locurilor din România, ne arată sufletul bun şi cald al românilor, încrederea, lumina şi speranţa din inima lor, precum şi legătura religioasă cu Grecia, reprezentată aici de o femeie deosebită, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou", a declarat Viorica Dăncilă.
"Este o mare bucurie să fim împreună la acest eveniment. Ca cetăţeni europeni credem în unitatea prin diversitate. Chiar dacă suntem diferiţi suntem împreună şi prin asta putem promova tradiţiile de Paşte. Sper ca în aceasta seară să simţim cu toţii căldura acestei sărbători", a apreciat Rovana Plumb.
"Evenimentul acesta este o probă în plus pentru o Europă multiculturală şi pentru adevărul că nimic nu e posibil fără credinţă. De fapt, eu spun asta de când am venit în Parlamentul European", a afirmat deputatul european George Becali, în deschiderea evenimentului.
"Pentru creştinii ortodocşi, sărbătoarea de Paşti este cea mai importantă şi mai plină de manifestări folclorice. Grecii au încă un nume pentru a desemna această sărbătoare -Lambri, 'luminos' - pentru că ziua învierii lui Christos este o zi de bucurie. In toată Grecia, Săptămâna Sfântă şi Paştele sunt