În fiecare an, de Buna Vestire, oamenii legii din Făgăraş sărbătoresc, alături de colegii lor din toată ţara, Ziua Poliţiei. Dacă în oraşele mari, ziua de 25 martie a culminat cu diverse manifestări dedicate activităţii poliţiei, în oraşul nostru, ziua a fost sărbătorită doar prin muncă.
Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită prima dată în anul 2002. De atunci, în fiecare an, de ziua Bunei Vestiri, poliţiştii îmbracă haine de sărbătoare. Şi oamenii legii din Făgăraş au sărbătorit joi, 25 martie, ziua lor. ,,Sărbătorim astăzi Ziua Poliţiei Române. Este o zi în care ne facem un bilanţ al realizărilor pe care le-am avut în anul ce a trecut, cu împlinirile şi neîmplinirile ce-au fost. Dar şi cu gânduri bune pentru viitor”, a spus cms. Daniela Comaniciu, şef birou Ordine Publică Urban.
Chiar dacă este o zi de sărbătoare şi un prilej de bucurie, pentru poliţiştii făgărăşeni nu este timp de pauză. Ei trebuie să se confrunte cu infractorii la orice moment al zilei. Astfel, ei s-au salutat cu tradiţionalul ,,La mulţi ani”, dar şi-au sărbătorit ziua prin muncă. ,,Ar fi foarte frumos să punem lacăt pe uşa poliţiei şi să ne ducem să sărbătorim cu toţii. Însă aşa ceva nu se poate. Munca de poliţie nu se duce niciodată în condiţii ideale. Mai ales că noi lucrărm cu infractori. Suntem în opoziţie cu răul şi în permanenţă suntem la datorie, asftel încât astăzi (n.r. 25 martie) sărbătorim mai puţin. Mâine, însă, vom sărbători mai mult”, a încheiat cms. Daniela Comaniciu, şef birou Ordine Publică Urban. Totuşi, ziua poliţiei române nu va fi trecută cu vederea de către oamenii legii din Făgăraş. Vineri, 26 martie, aceştia vor închina un pahar la balul poliţiştilor.
(Alina ROMAN)
În fiecare an, de Buna Vestire, oamenii legii din Făgăraş sărbătoresc, alături de colegii lor din toată ţara, Ziua Poliţiei. Dacă în oraşele mari, ziua de 25 martie a culminat cu dive