Ce-mi place să trăiesc în România! E atât de bine, de satisfăcător. Ţi-e mai mare dragul să te trezeşti dimineaţa, să mergi la serviciu, să înfrunţi toate piedicile şi să ieşi biruitor din toate „luptele” pe care le duci pe parcursul zilei…

Spre exemplu cât de bine e să ştii că ai de luat bani de la stat. Exemplul meu: de teamă să nu-l pierd, am achitat locul de parcare mai devreme. Mai devreme înseamnă după ce au fost majorate taxele, dar înainte ca Primăria Capitalei să oblige Primăriile de sector să le micşoreze la loc.

Când în sfârşit aflu că Primăria Sectorului 2 a hotărât care va fi modalitatea de a ne restitui sumele percepute în plus, mă duc să cer înapoi ce-i al meu de drept.

Primul pas, dau telefon la unul din Birourile de consiliere pentru cetăţeni de pe raza sectorului 2. Întreb ce trebuie să fac. Răspunsul vine prompt de la o doamnă cam plictisită: „Mergeţi cu chitanţa şi buletinul la Administraţia Financiară de la Gara Obor”. Îmi închide înainte să apuc să mulţumesc.

Fericită că-mi voi obţine banii înapoi, a doua zi, iau documentele precizate la telefon şi mă duc la Administraţie.

La prima intrare: „Nu aici, la următoarea!”

La a doua intrare: Afiş pe uşă: „Pentru restituirea sumelor plătite în plus la taxa de parcare aveţi nevoie de următoarele documente: Cerere tip, copie de pe actul de identitate, copie de pe chitanţă”. Mă gândesc: „Pesemne că oamenii ăştia nu au vorbit cu tanti aia de la Biroul de consiliere. Ei au informaţii în plus”.

Aşadar, plec în căutare de xerox, dau 1 leu pe cele două copii, fug înapoi.

Ajung la ghişeu, iau cererea tip. Plec. Mă aşez la o masă. Completez cererea. Dau pixul şi altui cetăţean care nu avea pix. Mă duc înapoi la ghişeu.

Tanti e drăguţă. Mă caută în baza de date. Mă găseşte. Mă întreabă: „Aţi dori să compensaţi suma pe care v-o datorăm cu impozitul pe care î