A murit una dintre mătuşile mele preferate şi eu nici nu ştiam. Norocul meu că urmăresc câteva site-uri întreţinute de oameni informaţi. Nu era mătuşa mea, dar asta nu înseamnă că nu putea fi una dintre preferate. Nici nu prea avea cum să fie altfel din moment ce mătuşa asta, Julia Urquidi Illanes pe numele ei întreg, s-a iubit cu unul dintre condeierii mei preferaţi. Condeier care, culmea tupeului, îi era un fel de nepot, mai tânăr cu 14 ani. Iar iubirea asta a dat naştere unui roman aflat la loc de cinste în lista mea. Credeaţi că aţi scăpat de recomandările literare săptămânale? Ei bine, nu. Chiar dacă am sărit peste vreo două miercuri, nu am dispărut de tot. Literatura, în ciuda popularităţii scăzute de care se bucură p’acilea pe platformă, rămâne una dintre cele mai importante preocupări lumeşti. Plănuisem demult să vă vorbesc despre stimabilul Mario Vargas Llosa, însă nu mă puteam hotărî asupra unui titlu. Acum, când condeierul şi mătuşa Julia nu mai joacă în aceeaşi ligă, titlul s-a propus singur. Ce v-aş putea spune despre “Mătuşa Julia şi condeierul” de Mario Vargas Llosa? Recenzii se găsesc peste tot şi, slavă Domnului, sunt mai bune decât orice v-aş putea spune eu despre romanul scriitorului peruan. Pot în schimb să vă garantez că romanul e şi fascinant şi enervant. Cam aşa cum sunt toate lucrurile prin partea asta de univers. Îţi ia ceva timp să te obişnuieşti cu noul, să îţi dai seama că nu e chiar atât de urât şi plicitisitor şi, exact când începe să-ţi placă mai mult, se termină lăsând locul altui “nou”. Stilul lui Llosa, de a amesteca povestea tânărului condeier amorezat de o mătuşă cu piese de teatru radiofonic, mi s-a părut la început neinspirat. Partea bună e că doar rezistând tentaţiei de a sări peste capitolele în plus, ajungi să fii răsplătit cu un roman de excepţie, nu doar cu o poveste de dragoste excentrică. Mătuşa Julia s-a mutat la cer, con