Ani de-a rândul, am fost educaţi în diferitele faze ale şcolii că trăim în cea mai frumoasă ţară din lume. Râuri, munţi, dealuri, câmpii, mare. Deşi, din punct de vedere al reliefului, nimic din toate astea nu e minciună, catastrofa acestei naţiuni înseamnă administrarea ei. În bătaie de joc, bani cheltuiţi cu nemiluita, rezultate slabe sau foarte slabe.
Degeaba am o ţară frumoasă dacă nu pot să-i vizitez cele mai frumoase locuri. Când aţi fost ultima oară cu maşina la Popasul Tihuţa, să zicem? Ştiţi cât face trenul de la Bucureşti la Sibiu? Nouă ore! Şi pe vremea Regelui Ferdinand făcea mai puţin. Vine vara acuş, e cald afară. De şase ani se tot "modernizează" calea ferată spre litoral. Cât credeţi că face trenul de la Bucureşti la Constanţa? 220 km, cinci ore. Avem şi o autostradă neterminată. Tot de şase ani.
Din cauza infrastructurii rutiere infecte, cu foarte mici excepţii, sunt mâhnit ca român că nu pot vizita locurile frumoase ale acestei ţări. Şi nici alternativa feroviară nu este mai de soi. Calitatea serviciilor este probabil cea mai scăzută din Europa.
Gara de Nord şi alte gări sunt focare de ev mediu: şantiere începute şi neterminate, câini vagabonzi, plouă prin acoperiş, împrejur - faună criminogenă.
Obişnuinţa cu răul mi se pare unul dintre cele mai mari păcate româneşti. Obişnuit cu biciul şi cu zăhărelul, românul de rând seamănă cu ursul amărât, fără gheare şi cu urmă adâncă de zgardă la gât. Animalul e bun doar să producă bani şi să te făleşti cu el în public. În rest, cuşcă, bătaie, umilinţă şi hrană cât să nu mori.
După o iarnă ca-n poveşti, în majoritatea oraşelor mari, zăpada a lăsat în urmă mizerie şi gropi fără număr. Orice intervenţie se lasă aşteptată, în pură tradiţie balcanică.
Spitalele au mare, foarte mare nevoie de bani. Sunt oprite politic finanţări pentru civilizar
