Închiderea oficială a proiectului “Cooperarea Internaţională în Managementul Poliţienesc prin Formarea Formatorilor”, destinat autorităţilor din Republica Moldova
Ministerul Afacerilor Externe va găzdui vineri, 26 martie 2010, ora 10.00, la sediul MAE, sala Gafencu, festivitatea de închidere oficială a proiectului “Cooperarea Internaţională în Managementul Poliţienesc prin Formarea Formatorilor”.
În cadrul festivităţii de închidere, găzduită de ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, vor fi înmânate diplome de participare la seminar celor 25 de cursanţi din Republica Moldova. La eveniment vor participa ministrul administraţiei şi internelor Vasile Blaga, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova, Victor Catan, şeful serviciului de grăniceri din R. Moldova, general de brigadă, Alexei Roibu, alţi oficiali români şi ai R. Moldova în domeniul managementului poliţienesc şi al frontierei de stat, şeful misiunii OIM la Bucureşti, Cristina Gheorghe-Trâncă, reprezentanţi ai Parlamentului României, ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, ai Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi ai Centrului SECI.
Informaţii suplimentare
Proiectul este o iniţiativă comună a MAE şi MAI, în scopul întăririi capacităţii de cooperare dintre România şi R. Moldova în domeniul managementului poliţienesc şi al frontierei de stat. Proiectul, în valoare de 53.000 USD, a fost finanţat de MAE din fondurile destinate Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare şi implementat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiune (OIM), biroul Bucureşti.
Proiectul, derulat în perioada 8-25 martie 2010, a constat într-un program de instruire, realizat la Şcoala de Formare Iniţială şi Continuă din Iaşi, pentru 25 de oficiali moldoveni cu funcţii de comandă şi execuţie din cadrul structurilor de poliţi