După mai multe runde de negocieri eşuate, astăzi, peste 2.000 de cadre didactice din toată ţara sunt aşteptate în capitală pentru a participa la mitingul de protest organizat de cele patru confederaţii sindicale. De la Brăila participă 139 de persoane.
Dascălii sunt nemulţumiţi de reducerea veniturilor prin aplicarea Legii Unice de Salarizare, dar şi de prevederile noii Legi a Educaţiei.
Următoarea acţiune de protest este programată pentru 22 aprilie, când toate şcolile din România îşi vor închide porţile pentru o zi. Şi, dacă nici aşa revendicările lor nu vor fi rezolvate, la începutul lunii iunie întreg sistemul va intra în grevă generală, sindicaliştii afirmând că sunt dispuşi să ajungă până la boicotarea examenelor naţionale.
Oare pentru a câta oară ne confruntăm cu o asemenea situaţie!? Oare pentru a câta oară elevii din anii terminali şi părinţii lor sunt supuşi unui stres suplimentar, fără să aibă nici cea mai mică vină?! Oare pentru a câta oară copiii noştri sunt obligaţi să fie spectatori ai unei piese interminabile, o piesă despre existenţa căreia ei nici nu ar trebui să ştie? A câta oară? Habar nu am, căci, la câte-au fost, poate cineva să le mai ţină şirul?!
Ştiu însă că de fiecare dată cauzele conflictelor au fost aceleaşi: salarii, sporuri, posturi, situaţia elevilor şi problemele lor foarte rar regăsindu-se pe listele de revendicări.
Sincer, nu mă deranjează că profesorii luptă pentru drepturile lor, este normal, mai ales că, din punctul meu de vedere, chiar le sunt întemeiate unele nemulţumiri. Mă deranjează doar că se folosesc de copii în lupta sindicală. Zău dacă nu m-aş alătura lor într-un miting organizat duminica sau în vacanţă! N-ar avea relevanţă? Dar dacă într-o bună zi toţi muncitorii din fabricile de pâine ar întrerupe lucrul, ne-ar conveni!?
Există o vorbă din bătrâni: "când doi se ceartă, al
