Am zis-o acum cateva postari ca iubesc femeile desi nu toate ma iubesc inapoi. Depinde de cazuri. Pentru unele sunt enervanta si guraliva, pentru altele comica si prietena buna, unele nu ma inghit din oficiu. Dar nu-i asta subiectul peroratiei mele. Ci un fenomen prin care toate trecem la un anumit moment al vietii noastre: prosteala de la indragosteala. Vorbesc despre indragosteala aia chioara, cand nu vezi pe unde calci, cand, daca ti-e foame, nu simti ca lesini pentru ca te ajuta endorfinele adrenalinei provocate de prosteala.

In faza asta, femeile uita cum le cheama, uita de mama, tata, prieteni si mai ales prietene. Da, am trecut prin faza asta, iar cele care mi-au fost atunci alaturi au dreptul sa ma pocneasca azi in cap cu leuca. Scuza mea (mi se pare) este ca aveam 20 de ani si nu stiam nimic.

Revenind la femeile din jurul nostru, mi se pare aiurea cand o tipa pe la 30 de ani se prosteste din cauza unui barbat. Cand il pune in centrul universului ei si pune restul lumii pe stand-by.

Manifestarile indragostelii prostesti:

- uiti sa o suni pe mama, asa cum o faceai altadata; in orice caz, nu ii povestesti despre EL pentru ca sigur va mirosi ceva in neregula si n-ai chef sa te ia la bani marunti;

- iti anulezi orice iesire cu fetele pentru ca EL are timp de tine doar “in timpul lui”;

- week-end-urile sunt dedicate exclusiv LUI: nu mai faci curat, nu mai citesti, nu mai vezi filme singura, nu mai stai singura cu tine;

- oricine iti va spune ca EL nu e chiar asa cum pare este declarat “dusman pe viata”;

- slabesti, dar nu te bucuri de asta, pentru ca nu mai ai forme de femeie;

- te doare stomacul inexplicabil, si nu, nu e de la gastrita;

Ar mai fi, dar nu-mi vin acum in minte. Unele, care trecem prin asta, ne trezim repede la realitate si incercam sa salva