Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intervenţiile la blocuri, luate la control

Publicat in Adevarul, joi 25 martie 2010 ·

Inspectorii în construcţii vor controla toate asociaţiile de proprietari din oraş pentru a verifica modul în care au fost făcute intervenţiile la blocuri.

Mulţi dintre buzoieni au dărâmat în apartamente pereţi de rezistenţă din dorinţa de a avea cât mai mult spaţiu, dar care ar putea afecta structura imbilului în cazul producerii unui cutremur sau şi-au făcut izolări cu polistiren care afectează faţada blocului.

„Noi vom verifica dacă asociaţiile de proprietari au în evidenţă numărul intervenţiilor suferite de blocuri, modul în care au fost făcute modificările de către proprietari, inclusiv anvelopările cu polistiren care afectează faţada, în special prin culoare", ne-a declarat Adrian Hernic, inspector şef la Inspectoratul de Stat în Construcţii Buzău.

În acelaşi timp, buzoienii consideră că astfel de controale sunt binevenite, mai ales că tot mai mulţi vecini de- ai lor şi-au făcut modificări în casă.

„Ştiu că unul dintre vecinii mei şi-a făcut acum un an schimbări şi şi-a dărâmat nişte pereţi. Eu nu ştiu dacă erau de rezistenţă, dar mi-e teamă să nu fie un pericol în cazul unui cutremur", ne-a spus Marcel Costea, un buzoian de pe Bulevardul Unirii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum o ora
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 2 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 6 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 2 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 5 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 4 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 7 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

9°/16°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°