Dosarele marilor fapte de corupţie zac nesoluţionate, fiind blocate la Curtea Constituţională şi în Parlament. Ieri însă, spre deosebire de Adrian Năstase, Cătălin Voicu nu a avut noroc. Curtea Constituţională a respins luni excepţiile ridicate de avocaţii lui Miron Mitrea (dosarul legat de o achiziţie imobiliară) şi a lui Adrian Năstase („Trofeul Calităţii"). Cazurile de vor întoarce astfel în instanţă. Totuşi, de cel puţin trei ani, dosarele lui Adrian Năstase (Zambaccian), George Copos, Dan Voiculescu, Gheorghe Falcă, George Becali, Radu Mazăre sunt amânate „sine die". Avocaţii inculpaţilor au făcut abuz de sesizare de neconstituţionalitate special pentru a tergiversa cât mai mult o decizie definitivă în instanţă. Mai mult, de cele mai multe ori, judecătorii au acceptat aceste sesizări, trimiţând cazurile la CCR. De asemenea, în Raportul Comisi-ei Europene privind reformele din justiţie, prezentat marţi la Bruxelles, se arată că „în toate cazurile în care au fost implicaţi acuzaţi de nivel înalt s-a ridicat cel puţin o dată o excepţie de neconstituţionalitate".
Cel mai greu caz de mare corupţie instrumentat de DNA în 2006, dosarul „Mătuşa Tamara", este blocat la Curtea Constituţională de aproape un an de zile. În acest dosar Adrian Năstase este acuzat de compli-citate la luare şi dare de mită. De asemenea, procesul în care este judecat primarul Gheorghe Falcă pentru abuz în serviciu a fost suspendat până de curând de Curtea Constituţională. Este a doua sesizare făcută la CCR de către primarul Aradului. Un alt dosar blocat la Curte este cazul „Valiza", în care europarlamentarul George Becali este inculpat pentru dare de mită. Apărătorii lui Becali au susţinut că mai multe articole din Codul Penal sunt neconstituţionale, fapt admis de instanţă. La rândul lor, avocaţii lui Radu Mazăre au depus ieri în instanţă o sesizare de neconstituţionalitate, ceea ce ar